Acasă Falticeni O tânără din Fălticeni a ajuns în arest după ce a incendiat...

O tânără din Fălticeni a ajuns în arest după ce a incendiat mașina unui bărbat. Poliția: a acționat pe fondul geloziei și al consumului de alcool

Polițiștii au continuat cercetările în cazul incendiului produs luni, 28 septembrie 2026, la un autoturism Volkswagen Golf, evaluat la circa 1.500 de euro, aparținând unui bărbat din municipiul Fălticeni.

În urma activităților investigativ-operative, oamenii legii au stabilit că autoarea faptei este o tânără de 22 de ani, tot din Fălticeni. Pe baza probatoriului administrat, în aceeași zi s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectă, pentru infracțiunea de distrugere.

Potrivit datelor comunicate de polițiști, tânăra ar fi acționat pe fondul consumului de alcool și al geloziei, motiv pentru care ar fi vrut să se răzbune.

Prin ordonanță s-a dispus reținerea suspectei pentru 24 de ore, începând de luni, 28 septembrie, ora 17.30, până marți, 29 septembrie, ora 17.30. Aceasta a fost escortată la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

În cauză s-a propus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar marți, 29 septembrie, tânăra a fost prezentată Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.

Judecătoria Fălticeni a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a tinerei pentru 30 de zile.

Minuta instanței: În temeiul art. 226 coroborat cu art. 223 alin. 2, C.proc.pen. şi 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi dispune arestarea preventivă a inculpatei ACASANDREI DIANA-FLORENTINA, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 29.09.2026 şi până la data de 28.10.2026, inclusiv . Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatei privind luarea faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, av Moroşanu Cezara, delegaţie nr. 707/2026, în cuantum de 411 lei, ce urmează să fie avansat din fondul Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 29.09.2026 ora 14.30.