Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu: Avem stocuri de săpun, dezinfectanți, dar și măști medicale de protecție care sunt suficiente dacă sunt utilizate rațional. În primele două luni am cumpărat mai multe măști de protecție decât în tot anul 2019.




Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat, joi, pentru NewsBucovina, că unitatea spitalicească dispune de stocuri de săpun şi dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe, dar şi de măşti medicale de protecţie şi de mănuşi pentru personalul medical, în special, pentru angajaţii ce îşi desfăşoară activitatea în sectoare „sensibile” şi care vin în contact direct cu pacienţii cu simptome respiratorii.

Rîmbu a spus că, în prezent, sunt asigurate, cu prioritate, măşti medicale de protecţie respiratorie şi mănuşi pentru personalul medical din Unitatea de Primiri Urgenţe, din Secţiile de Pediatrie şi de Boli Infecţioase, din Maternitate, dar şi pentru pacienţii suspecţi de infecţii respiratorii, gripă sau potenţiale infecţii cu noul coronavirus, aceasta fiind doar una dintre măsurile adoptate de spital menite să conducă la prevenirea şi limitarea transmiterii acestor boli.

El a subliniat preocuparea conducerii spitalului, dar şi a personalului medical pentru respectarea tuturor procedurilor prevăzute în protocoalele privind măsurile de prevenire şi limitare a transmiterii infecţiei suspecte cu noul coronavirus 2019-nCOV, mai ales în actualul context epidemiologic.

“Noi preluăm cazurile şi se aplică procedurile, aşa cum sunt prevăzute în protocolul specific. În situaţia în care pacienţii care au călătorit în zonele de risc, dar nu prezintă simptomatologia specifică  infecţiei cu noul coronavirus, aceştia  sunt îndrumaţi spre izolarea la domiciliu sau în spaţiile special amenajate şi puse la dispoziţie de municipalitate. În cazul în care rezultatul analizelor de laborator al probelor recoltate de la pacienţii suspecţi de infecţie cu coronavirus este pozitiv, atunci pacienţii sunt transferaţi în centrul regional  Iaşi”, a explicat Rîmbu menţionând că o altă măsură pentru prevenirea şi limitarea transmiterii infecţiei cu noul coronavirus o reprezintă crearea unor circuite separate pentru pacienţii cu simptome respiratorii.

El a precizat că spitalul dispune deocamdată de aproximativ 5000-6000 de măşti medicale de protecţie respiratorie, acestui stoc adăugându-se şi măştile puse la dispoziţie de DSP Suceava.

Rîmbu a mai spus că în primele două luni ale acestui an au fost achiziţionate mai multe măşti medicale decât pe tot parcursul anului 2019, în condiţiile folosirii pe scară largă a acestui produs şi al actualului context epidemiologic.

Managerul SJU Suceava  a explicat că cererea foarte mare pentru măştile medicale de protecţie respiratorie a făcut ca furnizorul aflat în relaţii contractuale cu spitalul să fie în imposibilitatea de a asigura cantităţile contractate şi la preţul prevăzut în contract, ceea ce conduce implicit la rezilierea contractului, reluarea negocierilor şi la promovarea unei alte proceduri de achiziţie pentru acest produs.

“Aş vrea să subliniez că nu suntem într-o situaţie fără ieşire în privinţa asigurării măştilor medicale de protecţie, mai ales dacă acestea sunt utilizate raţional şi acolo unde este cu adevărat nevoie. Stocul actual de măşti de protecţie este rezonabil, iar acesta va fi completat în primele zile ale săptămânii viitoare, chiar dacă speculaţiile din piaţă în privinţa cantităţilor şi a preţurilor sunt extrem de prezente”, a precizat Rîmbu.

INSP: Purtarea măştii, atunci când nu este indicată, poate provoca costuri inutile şi poate crea un fals sentiment de securitate, care poate duce la neglijarea altor măsuri esenţiale, cum ar fi practicile de igienă a mâinilor

În Metodologia de supraveghere a COVID-19, publicată de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, sunt precizate definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus COVID-19.

Astfel, conform definiţiilor, cazul suspect este atunci când “pacientul cu infecţie respiratorie acută (debut brusc al cel puţin unuia din următoarele simptome: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respiraţiei (creşterea frecvenţei respiratorii) care necesită sau nu spitalizare şi care în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a întrunit cel puţin unul din următoarele criterii epidemiologice: a avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 sau a avut istoric de călătorie în zona roşie sau zona galbenă cu transmitere a COVID-19”.

Potrivit aceleiaşi metodologii, cazul probabil de infecţie este “acel caz

suspect la care rezultatul testării pentru SARS, comunicat de laborator, este neconcludent sau la care rezultatul a fost pozitiv la un test pentru pan-coronavirusuri”, iar cazul confirmat este cel „al persoanei cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice”.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat, joi, un material informativ pentru populaţie, ce cuprinde “Sfaturi privind utilizarea măştilor în comunitate, în timpul îngrijirii la domiciliu şi în spitale în contextul situaţiei actuale de circulaţie a noului coronavirus (SARS-CoV-2)”.

În respectivul material se arată că “purtarea măştii este una dintre măsurile de prevenire şi limitare pentru răspândirea anumitor boli respiratorii, inclusiv cea determinată de noul coronavirus”.

“Cu toate acestea, doar utilizarea unei măşti nu este suficientă pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie şi ar trebui adoptate şi alte măsuri la fel de relevante. Folosirea măştii trebuie combinată cu igiena adecvată a mâinilor şi cu alte măsuri de prevenire şi control a transmiterii noului coronavirus de la om la om”, se arată în materialul respectiv.

Sursa citată menţionează că “purtarea măştii, atunci când nu este indicată, poate provoca costuri inutile, încărcarea achiziţiilor şi poate crea un fals sentiment de securitate, care poate duce la neglijarea altor măsuri esenţiale, cum ar fi practicile de igienă a mâinilor. Mai mult decât atât, utilizarea incorectă a unei măşti poate afecta eficacitatea acesteia în reducerea riscului de transmitere”.

INSP recomandă persoanelor cu simptome respiratorii să poarte mască în timp ce se află în zonele de aşteptare/ triaj sau în timpul transportului în spital, să poarte mască atunci când stau în zonele de aşteptare dedicate cazurilor suspectate sau confirmate.

Totodată, INSP mai recomandă persoanelor cu simptome respiratorii ca “atunci când sunt izolate în încăperi individuale, în lipsa altor persoane, să nu poarte mască”, însă  “trebuie să-şi acopere gura şi nasul cu şerveţele de unică folosinţă când tuşesc sau strănută”, iar şerveţele respective se aruncă imediat după utilizare şi se procedează la spălarea mâinilor cu apă şi săpun”.

În privinţa personalului medical din spitale, INSP recomandă ca acesta “să poarte mască atunci când intră într-o cameră în care sunt internaţi pacienţii suspectaţi sau confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) şi în orice situaţie în care îngrijesc un pacient suspect sau confirmat”.

Totodată, personalul medical din spitale trebuie “să utilizeze o mască de protecţie respiratorie ( N95 certificat NIOSH, EU FFP2 sau echivalent), atunci când efectuează proceduri ce pot genera aerosoli (de exemplu intubația traheală, ventilație noninvazivă, traheotomie, resuscitare cardiopulmonară, ventilaţie manuală înainte de intubaţie şi bronhoscopie)”.

În acelaşi material informativ sunt publicate şi regulile de utilizare a măştii de protecţie şi paşii în aplicarea corectă a acesteia.

 (L.B.)

loading...