Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a înregistrat, luni, candidatura pentru un nou mandat de primar și lista de candidați PNL pentru Consiliul Local Suceava.
Candidații PNL pentru Primăria și Consiliul Local Suceava au fost însoțiți de președintele organizației județene PNL Suceava, Gheorghe Flutur.
PNL a înregistrat dosarul cu nr. 1 la Biroul Electoral Municipal Suceava.
Primarul Ion Lungu a spus că lista de consilieri locali are reprezentanți din toate cartierele, număr aproape egal de femei și bărbați, dar cel mai important este că are candidați cu experiență în administrație, dar și candidați tineri.
Lungu a salutat revenirea în echipa liberală a Sandei Maria Ardeleanu, candidat pentru un loc în Consiliul Local, mai ales că aceasta a fost de două ori deputat și a fost prorector al USV și are o experiență importantă și că va fi reprezentantul USV în Consiliul Local.
El a anunțat că programul electoral complet va fi prezentat miercuri într-o conferință de presă extraordinară.

Lista consilierilor P.N.L Suceava pentru alegerile din data de 27 septembrie cuprinde un total de 29 de candidaţi, dintre care 15 bărbaţi (51,72%) şi 14 femei (48,28%), un număr de 10 consilieri (34,48%) având vârsta sub 35 ani. Media de vârstă per total este de 43,31 ani.
- Lungu Ion 59 ani
- Harșovschi Lucian 38 ani
- Ardeleanu Sanda-Maria 65 ani
- Zarojanu Angela 63 ani
- Arămescu Adrian 56 ani
- Flutur Mihai 50 ani
- Ungurian Daniel 40 ani
- Crețu Silviu Cristinel 48 ani
- Hrițcu Ovidiu Paul 29 ani
- Todereanu Maria 42 ani
- Anton Nicolae Ciprian 40 ani
- Păstrav Bogdan 39 ani
- Jescu Aurel 55 ani
- Enea Liviana 58 ani
- Băițan Vasilică 58 ani
- Mocrei-Rebrean Irina Rodica 34 ani
- Gheorghe Bianca 30 ani
- Andriescu Liviu 67 ani
- Vițega Narcisa Amadeia 51 ani
- Pascariu Cristian 40 ani
- Ștefan Nicolai Radu 60 ani
- Matei Dănuț 52 ani
- Șulea Alexandra 29 ani
- Puițău Angelica Teodora 25 ani
- Tîrdea Loredana Florentina 24 ani
- Gemănar Adriana Georgeta 31 ani
- Luca Alexandra 24 ani
- Butnariu Diana 23 ani
- Ichim Ana Maria 26 ani
Intră acum și în grupul de