Acasă Politica Gheorghe Flutur, după ce Ludovic Orban a dat asigurări că se va...

Gheorghe Flutur, după ce Ludovic Orban a dat asigurări că se va face și Autostrada Nordului: Apreciez consecvența premierului de a lega județul Suceava de Occident


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat duminică,  după ce premierul Ludovic Orban a dat asigurări că va realiza drumul expres Suceava-Baia Mare că este de apreciat consecvența premierului în ceea ce privește această legătură rutieră rapidă.

„Apreciez consecvența premierului și a Guvernului Ludovic Orban de a lega județul Suceava de Occident”, a spus Gheorghe Flutur.



El a declarat că salută ultimele declarații ale premierului prin care se confirmă prioritizarea Autostrăzii Nordului.

„Guvernul liberal arată că ține cont de demersurile pe care le fac, pentru că ține cont de nevoile județului, pentru că a sprijinit și va sprijini mereu dezvoltarea acestei zone, a Bucovinei, a județului Suceava”, a spus Flutur.

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, la Bistrița că se angajează să realizeze drumul expres Suceava-Baia Mare, menționând că este în fața de pregătire a documentațiilor tehnico-economice.

„Este un drum expres fundamental pentru Bistrița pentru că e prevăzut în continuarea drumului expres Petea- Satu Mare -Baia Mare care face legătura cu M 3 în Ungaria și conectează la rețeaua de transport european. (…) Va fi un suport pentru dezvoltarea economică. Este un proiect foarte important pe care noi ne angajăm să-l realizăm și care este în fază de pregătire a documentațiilor tehnico-economice și cu siguranță va fi realizat”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit lui Orban, drumul va fi proiectat la profil de autostradă, cu patru benzi – câte două pe sens, fără bandă de urgență – și el va fi „o cale de transport care cu siguranță va crește atractivitatea Bistriței”.

În luna iunie, aflat în vizită la Suceava împreună cu premierul Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, avansa luna august pentru semnarea contractelor pentru realizarea studiilor de fezabilitate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version