Dan Ioan Cușnir îi cere primarului Ion Lungu să facă public documentul depus și înregistrat la ADR Nord Est, privind reabilitarea Parcului Șipote: Ion Lungu s-a dat de gol că nu a înțeles cum funcționează finanțările europene ceea ce explică de ce Suceava se află la coada listei cu orașele care au atras fonduri europene, atrăgând doar jumătate din cât a atras un orășel ca Turda

Candidatul PSD la funcția de primar al Sucevei, Dan Ioan Cușnir, a cerut, marți, printr-un comunicat de presă, ca primarul Ion Lungu să prezinte documentul depus și înregistrat la ADRNE cu proiectul de reabilitare a Parcului Șipote întrucât consideră că acesta a spus un neadevăr pentru că pe finanțarea 2021-2027 nici nu s-au stabilit axele de finanțare.

Vă prezentăm integral comunicatul semnat de Dan Ioan Cușnir:

„Actualul primar, Ion Lungu, încearcă să se prezinte ca fiind responsabil si cu experiență. În realitate în loc de experiență ne demonstrează că are doar vechime, iar în loc de responsabilitate ne arată dezinteres, management deficitar și periculos.

Este foarte bine că Parcul Șipote a fost transferat municipiului Suceava, nimeni nu contestă asta și toți parlamentarii suceveni au susținut acest demers. Însă este evidentă strategia PNL-ului de a întârzia acest transfer fix înainte de alegerile locale pentru a încerca să compenseze realizările subțiri ale actualei administrații locale. Această abordare electorală este confirmată și de modul în care primăria a prezentat un proiect de studiu de fezabilitate pentru amenajarea parcului. După ce propunerea a fost primită cu răceală de către suceveni, care preferă în mod evident, o variantă mai participativă a unui concurs de soluții, Ion Lungu a mințit spunând că a făcut acest studiu „pentru a prinde rând la fonduri europene”. FALS! Fondurile europene nu funcționează cu rezervare din timp. Încă nu există detalii privind exercițiul bugetar 2021 – 2027, care vor fi liniile de finanțare și cum se vor gestiona instituțional. Ion Lungu s-a dat de gol că nu a înțeles cum funcționează finanțările Europene. Aceasta este explicația faptului că Suceava se află la coada listei cu orașele care au atras fonduri Europene, cu mult în spatele Botoșaniului sau și mai rușinos, atrăgând doar jumătate din cât a atras un orășel ca Turda!  

Îi solicit să facă public documentul depus și înregistrat la ADR Nord Est, acea „Fișă de proiect”, ca să informăm comunitatea suceveană despre unul dintre proiectele majore din următorii ani.

Acest comportament nu este accidental. Într-un spectacol grotesc, Ion Lungu se prezintă în toate ieșirile publice ca un om serios, responsabil. Toată campania lui se bazează pe naivitatea sucevenilor, dar realitatea care îl contrazice trebuie să iasă la suprafață. Chiar și o cercetare rapidă dezvăluie informații care arată cine este cu adevărat acest om care a gestionat timp de 16 ani banii din taxele și impozitele Sucevenilor.

Este de notorietate că administrația suceveană este extrem de netransparentă. Ultimul exemplu, panourile electorale mascate de pe gardurile bazarului în valoare de peste 28.000 lei sunt doar vârful icebergului. Primăria are o istorie bogată de angajări fără concurs, de atribuiri directe fără licitații sau de licitații cu caiete de sarcini viciate. Vom opri aceste metehne nesănătoase. Dar și mai gravă este lipsa de responsabilitate față de angajamentele asumate ale primăriei. Ion Lungu nu își respectă contractele, adică nu respectă legea pentru că un contract este o lege a părților. Există furnizori ai primăriei care nu își primesc banii la timp sau deloc, există asociații cu proiecte în parteneriat care nu și-au primit banii și au fost tratate cu dispreț. Toate consecințele constând în sute de mii de euro dobânzi, penalizări și costuri juridice sunt de fapt puse în spatele sucevenilor plătitori de taxe și impozite.

Ion Lungu susține mincinos că așteaptă fonduri europene ca să facă parcările supraetajate (oare de câți ani ar mai fi avut nevoie?) și nu ezită să mă acuze că eu aș dezechilibra bugetul local dacă aș face investiții din acest buget. De prejudiciul de 564.000 lei constatat de Curtea de Conturi pentru zona de agrement Tătărași, adică aproape valoarea uneia dintre parcările de cartier pe care le propun, se face că uită să pomenească.

Despre dosarul cu Unicom Holding și cu Major Petrol Trading care este pe rol nu le spune nimic sucevenilor. Recuperarea terenurilor din zona termică nu înseamnă că povestea este finalizată, sucevenii și copii lor riscă în continuare să plătească milioane grele de euro.

Pe portalul instanțelor de judecată se vede ca de fapt responsabilitatea lui Ion Lungu este o minciună.

  • Peste 570.000 lei dobânzi penalizatoare pentru Transport Public Local S.A. – exemplu de eficiență a gestiunii unor servicii publice.
  • 254.690 lei dobânzi de penalizare către Thermonet.
  • 171.000 lei penalități de întârziere pentru ACET S.A.
  • 360.000 către o firmă de construcții debit neplătit și majorări de întârziere începând cu 2018 pentru o firmă de construcții.
  • 2.4 milioane de lei pentru energie electrică și aproape 110.000 lei penalizare către EON.
  • Prejudiciu de 320.000 Euro pentru restituirea unui teren.

Aici sunt banii sucevenilor: în datorii, dobânzi și penalizări. Dacă în câteva ore am găsit spețe în care doar dobânzile și penalizările sunt peste 230.000 Euro, adică încă două parcări mai mici sau una mai mare, oare câte zeci de milioane de euro datorii și țepe ascunde Ion Lungu? Unde este experiența sau responsabilitatea?

Un lucru este cert. Cât timp Ion Lungu a îngropat banii sucevenilor în datorii, dobânzi și penalizări, nu este în măsură să dea lecții nimănui despre cum se construiește și execută un buget local. Primul lucru pe care va trebui să îl facem este o verificare amănunțită a situației financiare a primăriei și acțiuni urgente de stopare a pierderilor.

Asta vom face, oprim cheltuirea iresponsabilă a banului public!”

loading...