VIDEO//Primarul ales în Rădăuți, Bogdan Loghin: Rădăuțenii au votat pentru ei. E nevoie de o exorcizare administrativă pentru a elimina anumite obiceiuri nesănătoase din Primărie


Intră acum și în grupul de

Primarul ales al municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, (PNL) a declarat, luni, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că victoria lui în municipiul Rădăuți este a rădăuțenilor care au vrut să fie eliminat din Primărie modul defectuos în care se fac lucrurile.

„Am reușit exact cum am spus de la început: am mers pe acea tactică de a nu ataca, de a explica ce vrem să facem în Rădăuți și cum vrem să facem în Rădăuți prin mare transparență pentru că altfel nu se poate. Faptul că nu a existat transparență și acest mod defectuos de lucru, a adus Rădăuțiul unde l-a adus”, a declarat primarul ales.

El a apreciat contribuția întregii echipe din jurul lui și nu doar a celor din Consiliul Local și a mulțumit pentru implicarea acestora.

Bogdan Loghin a explicat că rădăuțenii au votat pentru ei și nu au fost influențați de gruparea din jurul actualului primar PSD Nistor Tatar care a lansat în cursă „iepurași” pentru a fragmenta votul și că, cu toate aceastea, a câștigat alegerile în toate secțiile.

Noul primar al municipiului Rădăuți este Bogdan LOGHIN

Surpriza alegerilor locale se numește Bogdan Loghin și este noul primar al municipiului Rădăuți! Loghin LIVE la Subiectul Zilei

Publicată de NewsBucovina.ro pe Duminică, 27 septembrie 2020

El a arătat că unul dintre „iepurașii” lui Nistor Tatar a fost Cătălin Miron.

„Domnul Miron va fi un Rilă-Iepurilă al politicii rădăuțene. Va fi perceput de toată lumea ca un Rilă-Iepurilă”, a spus Bogdan Loghin.

El a mai anunțat că prima dată va solicita un audit în Primărie și instituțiile finanțate de aceasta pentru a vedea exact care este situația.

„Voi veni în fața rădăuțenilor și voi fi foarte transparent”, a menționat Loghin.

Totodată, el a declarat că în Rădăuți este nevoie de o „exorcizare administrativă” în cel mai scurt timp.

„Trebuie scoase anumite obiceiuri nesănătoase din Primăria Rădăuți și, atât timp acestea s-au încropit de ceva timp acolo, nu va fi chiar ușor. De aia spun exorcizare pentru că presupune un minim efort”, a spus primarul ales.

Bogdan Loghin a explicat că în primărie sunt foarte mulți angajați care se comportă exemplar și care au ținut instituția și când nu avea conducere, dar că sunt compartimente unde pentru unii angajați a devenit o obișnuință să-și obțină banii de cheltuială din „șpăguța zilnică”.

„Și-au format ideea: cardul să fie card, banii să fie pe card și restul să țină casa”, a explicat primarul ales.

El a spus că are încredere că situația se va regla în scurt timp.

Totodată, el a arătat că va pregăti sezonul rece și o eventuală criză sanitară dacă se va manifesta epidemia cu noul coronavirus.

Mai mult, Bogdan Loghin a mai declarat că va debloca și proiectele deja inițiate de municipalitate și să fie realizate alte proiecte.

Primarul ales a explicat că va acționa și pentru dezvoltarea economiei locale pentru ca municipiul Rădăuți să fie unul puternic din punct de vedere economic, dar că va insista și pe problemele sociale ale oamenilor care au nevoie de sprinin din partea autorităților.

„Niciodată nu voi uita latura socială pentru că acei oameni nu au nicio vină că ei sunt acolo și noi în partea asta. Întotdeauna când am luat o decizie m-am pus și în locul celuilalt ca să pot să-mi dau seama de situație și să acționez în consecință”, a declarat Loghin.

El  a subliniat că va fi primarul tuturor, inclusiv a celor care au amenințat mereu pe cei din sistemul public și s-au pronunțat că votează cu el.


Intră acum și în grupul de