Acasă Politica Deputatul sucevean Daniel Popescu s-a înscris în cursa internă USR PLUS Suceava...

Deputatul sucevean Daniel Popescu s-a înscris în cursa internă USR PLUS Suceava pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare


Intră acum și în grupul de

Suceveanul Daniel Popescu este deputat de diaspora, vicepreședintele Comisiei pentru românii din afara țării, și membru în Comisia pentru agricultură și silvicultură. Până în septembrie 2019 a fost și membru al Comisiei pentru apărare și siguranță națională. Este vicelider al grupului parlamentar USR din Camera Deputaților și singurul dintre candidații înscriși care are experiență în Parlamentul României. Potrivit protocolului de fuziune între cele două partide, USR și PLUS are candidați comuni la toate tipurile de alegeri (europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare).

„Mi-am depus candidatura în competiția internă din USR PLUS Suceava pentru că doresc să îi reprezint pe suceveni în parlamentul României la alegerile din 6 decembrie 2020. Este nevoie de suflu nou în rândul parlamentarilor care îi reprezintă pe suceveni, mai ales că județul nostru este profund afectat de migrație și depopulare. Mă simt legat “ombilical” de județul Suceava – aici am crescut, aici am mi-am petrecut anii copilăriei și adolescenței, aici am învățat să privesc lumea și să caut să o înțeleg. Tot de Suceava se leagă amintirile și dorurile mele: de casă, de limbă, de oamenii care m-au crescut, de prieteni, vecini și comunitate.”



Popescu este de profesie jurist, are studii postuniversitare în studii europene, și securitate și bună guvernare. A fost printre cei mai activi parlamentari suceveni, chiar dacă îi reprezintă pe românii din diaspora. “Diaspora suceveană, a fost și este singurul vector real al schimbării și dezvoltării județului Suceava! Am revenit în țară de câțiva ani ca să contribui îndeaproape la schimbare, după mai bine de 11 de carieră dedicați unei agenții guvernamentale britanice, Centrul Național de Echivalare și Informare Academică, însă mereu legat de România și de nevoile de aici. Am 39 de ani, sunt căsătorit și, de câteva săptămâni, sunt tatăl unui băiețel minunat pe care îmi doresc să îl cresc în spirit bucovinean.”

“Mă doare să văd că multe dintre motivele pentru care am fost nevoit să plec din țară în 2006 sunt încă prezente și în 2020: corupție, incompetență, și grobianism politic. Regăsesc în județul natal și astăzi multe dintre motivele pentru care românii încă pierd încrederea și pleacă în străinătate”, a continuat deputatul USR.

Popescu a inițiat cu succes mai multe proiecte de lege care au avut la bază experiența din județul Suceava și diaspora. Unul dintre proiecte a modificat legea zonelor metropolitane pentru a permite și municipiilor de rangul II din județul nostru – Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei – să îşi înfiinţeze zone metropolitane. Adoptarea acesteia va crește viteza de dezvoltare a celor 89 de municipii de rang II din România, mai ales că finanţările europene din 2021 se vor adresa cu precădere acestui tip de asocieri urbane.

“Vreau ca, alături de colegii mei din USR PLUS Suceava, să aduc soluții la marile probleme ale județului natal, cum sunt depopularea și migrația sucevenilor către alte orașe sau în străinătate, lipsa unor investiții majore în infrastructura medicală și educațională, lipsa autostrăzilor și centurilor ocolitoare, sprijnirea antreprenoriatului, dezvoltarea agriculturii (în special susținere pentru micii fermieri), dar și stoparea tăierilor ilegale de păduri, eliminarea pensiilor speciale și reducerea numărului de parlamentari la 300.”, a declarat Popescu.

Ținând cont de rezultatele alegerilor locale, alegerile parlamentare din 6 decembrie reprezintă o mare provocare pentru USR PLUS Suceava. “În mai puțin de 2 luni trebuie să demonstrăm că suntem o alternativă credibilă și capabilă la vechile partide politice. Responsabilitatea unei asemenea candidaturi este enormă și mă bazez pe realizările de până acum în acest mandat, pe apropierea și legăturile cu locul natal, cât și pe experiența profesională și politică dobândite în străinătate și în țară”, a conchis deputatul USR Daniel Popescu


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version