Majoritate la limită PNL-USR în CL Suceava cu Teodora Munteanu viceprimar, a anunțat Ion Lungu: Estimez că în perioada următoare guvernarea la nivel național va fi formată tot din PNL și USR

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că a decis ca în Consiliul Local majoritatea să fie PNL-USR, iar viceprimarul din partea USR-PLUS să fie Teodora Munteanu, liderul organizației județene USR Suceava.

Majoritatea PNL-USR va fi una la limită, cu 12 consilieri locali din 23, nouă ai PNL și trei ai USR, deși cu PMP care are patru consilieri locali majoritatea putea să fie mai stabilă, dar decizia luată era de așteptat mai ales că Ion Lungu și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care liderul PMP Suceava, Marian Andronache, a făcut campanie electorală.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut, în urma consultărilor din organizația municipală PNL Suceava, cu cea a organizației județene, am decis ca majoritatea în Consiliul Local să o facem cu USR”, a spus Ion Lungu.

El a menționat că această decizie a fost luată pentru că estimează că în perioada următoare guvernarea la nivel național va fi formată din PNL și USR.

„E bine să avem intrare pe la toate ministerele. E nevoie de foarte mulți bani europeni de adus la Suceava și trebuie să ne mișcăm în acest sens”, a spus Lungu.

Ion Lungu – conferinta de presa

Primarul Sucevei, Ion Lungu sustine a doua conferinta de presa din ultimul sau mandat

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 6 octombrie 2020

El a făcut o propunere de colaborare și celor de la PMP în Consiliul Local.

„Avem parteneriat, putem colabora în comisii în cadrul Consiliului Local, în consilii de administrație în adunările generale ale acționarilor ale societăților Primăriei. Nu-i respingem nici pe cei de la PMP, dar în ceea ce privește viceprimarul vrem să-l luăm de la USR, iar doamna Teodora Munteanu să fie viitorul viceprimar”, a spus primarul.

El a menționat că Lucian Harșovschi e viceprimar din seara când s-au câștigat alegerile, va fi locțiitor de primar și mâna lui dreaptă.

Ion Lungu a mai declarat că actualul viceprimar PMP Marian Andronache, care s-a suspendat din funcția de director general al Direcției Generale a Domeniului Public va reveni pe post și și-a exprimat încrederea că va avea o colaborare bună cu acesta pe linie profesională.

El a precizat că în acest caz cutuma este ca primarul să-și aleagă viceprimarul din formațiunea cu care face majoritate în Consiliul Local.

„Îmi doresc să am o colaborare bună. Șansa noastră, șansa României, a județului Suceava, a orașului Suceava, sunt fondurile europene din exercițiul financiar următor. Aici trebuie să fie concentarea noastră totală. În rest, nu mai contează. Eu nu mă uit niciodată în spate, nu mă uit în urmă, ci mă uit numai în față”, a spus Lungu.

El a menționat că atribuțiile viceprimarului Teodora Munteanu vor fi stabilite de primar și că nu se transferă de la un viceprimar la altul.

„Nu-mi bat joc de viceprimari, le dau atribuții cum trebuie, numai să facem treabă”, a spus Lungu.

Primarul a arătat în ceea ce privește recomandările de la nivel central, PNL a încheiat un protocol cu USR pentru majorități, iar ulterior cu PMP și că PNL poate face majorități și cu USR și cu PMP.

„Eu știu exact ce am de făcut. E bine să dăm o șansă și celor de la USR să intre la guvernare pentru că stau pe margine și numai critică. Haideți să vedem când intră în teren că nu e chiar atât de simplu. Vrem să le arătăm că în Primărie se lucrează corect, că este transparență, că suntem corecți, că nu suntem hoți și așa mai departe. Asta vreau să le arăt”, a conchis Ion Lungu.

loading...