Gheorghe Flutur, replică pentru Ioan Stan: Alocăm acum fonduri pentru spitalele care sunt în lupta Covid-19, iar cel din Fălticeni am înțeles că nu a dorit să intre în prima linie. Nu cred că postura miloagă în care vă situați vă ajută în campania pentru parlamentare, cum nu v-a ajutat nici în cea pentru alegerile locale.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur,  i-a explicat liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, motivele pentru care în ședința de vineri nu sunt alocate fonduri și pentru spitalul din Fălticeni, arătând că nu a fost primită nicio solicitare în acest sens de la Primăria Fălticeni, așa cum au făcut-o celelalte orașe, iar spitalul din Fălticeni nu a dorit să intre, acum, în prima linie de luptă cu Covid-19.

„Bună dimineața, domnule Stan! Văd că v-ați trezit. Vă amintesc totuși că alegerile au avut loc cu mai bine de o lună în urmă, pe 27 septembrie și le-ați pierdut. Sucevenii au hotărât cum au crezut ei că este mai bine. Văd că dumneavoastră continuați cu bocetele ieftine referitor la modul cum se alocă fonduri. În primul rând, Consiliul Județean Suceava este implicat total în lupta contra pandemiei de coronavirus, atât în ceea ce privește dotarea, cât și aprovizionarea și dotarea Spitalului Județean de Urgență, aflat în subordinea administrației județene, dar și pentru primăriile care au spitale implicate în lupta cu SARS-CoV-2”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a reamintit că, recent, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a nominalizat încă patru spitale suport Covid, din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Siret, ceea ce presupune noi eforturi financiare din partea autorităților locale din aceste orașe.

„Am înțeles, însă, că Spitalul din Fălticeni nu a dorit să intre în prima linie privind lupta cu pandemia de coronavirus, cel puțin în această etapă”, a spus Flutur.

El a adăugat că vrea să le transmită sucevenilor că CJ Suceava are dezbrăcată haina politică și luptă pentru limitarea efectelor acestei pandemii care afectează și populația din județul Suceava și că el consideră că una dintre prioritățile acestui nou mandat trebuie să fie revenirea la normalitate în județul Suceava, greu încercat de această pandemie.

„Pe de altă parte, vreau să mulțumesc celor de la Spitalul Municipal Rădăuți, care de mai mult timp au acceptat să fie în prima linie a frontului în lupta cu noul coronavirus, dar și celor de la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Siret pentru că au intrat în această luptă. Trebuie spus că alocarea de fonduri din ședința de vineri a Consiliului Județean Suceava se va face în urma solicitărilor primite din partea primăriilor, municipiul Fălticeni nu a făcut vreo solicitare în acest sens”, a precizat Gheorghe Flutur.

El a dat asigurări că, în continuare, în limita resurselor pe care le are CJ Suceava, iar dacă nu le are va apela și la sprijin guvernamental, CJ Suceava va fi alături de aceste unități administrative.

„Și nu uitați domnule Stan că Spitalul din Fălticeni a primit în acest an 15 milioane de lei de la Guvernul Orban pentru a putea fi dat în funcțiune. Nu cred că postura miloagă în care vă situați vă ajută în campania pentru parlamentare, cum nu v-a ajutat nici în cea pentru alegerile locale. Îi asigurăm pe suceveni că noi vom acționa de fiecare dată în folosul lor, având ca prioritate de grad zero starea de sănătate a populației”, a conchis Gheorghe Flutur.

loading...