Acasă Exclusiv Contestația depusă de antreprenorul câmpulungean Mircea Giosan, plimbată între Tribunalul și Curtea...

Contestația depusă de antreprenorul câmpulungean Mircea Giosan, plimbată între Tribunalul și Curtea de Apel Suceava care își declină competența una alteia//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Contestarea Hotărârii CJSU Suceava privind introducerea municipiului Câmpulung Moldovenesc în scenariul roșu formulată de antreprenorului câmpulungean Mircea Giosan a fost trimisă de Tribunalul Suceava la Curtea de Apel Suceava și înapoi după ce ambele instanție și-au declinat competența una alteia.

Mircea Giosan a declarat, joi,  la Analiza de Seară de la News Bucovina că a depus contestația față de modul în care a fost introdus în scenariul roșu municipiul Câmpulung Moldovenesc prin modul în care s-a calculat rata de infectare fără să se respecte procedura stabilită din actele normative în vigoare.



El a spus că Tribunalul Suceava i-a transmis în 29 octombrie că își declină competența Curții de Apel Suceava, iar în 4 noiembrie a primit decizia Curții de Apel Suceava, care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava.

Mircea Giosan a arătat că poate se va ajunge ca această contestație a lui să fie strămutată la Tribunalul Bacău care a dat dreptate reprezentanților HoReCa din Bacău, cu precizarea că în Bacău ei nu au contestat calculul ratei de infectare, ci a măsurilor luate de închidere, pentru că se consideră discriminare pentru că nu există date științifice că infectarea comunitară este cauzată de activitatea acestei industrii.

El a subliniat că la Bacău, inclusiv președintele Consiliului Județean este alături de reprezentanții HoReCa din județ și mai mult, acolo 22 de reprezentanți ai industriei s-au aliat pentru această acțiune pe când el acționează în nume personal.

De aceea el a arătat că nu se poate erija în reprezentant HoReCA mai ales că nu a fost . Suntem un orășel mic, dacă eram la Bacău acolo 22 de firme a depus acea plângere.

„Situația e gravă”, a spus Giosan care își pune semne de întrebare privind organizarea alegerilor parlamentare în 6 decembrie pentru că prezența la vot va fi de circa 15 la sută și nu știe cât de legitim va fi Parlamentul ales în acest fel.

Antreprenorul câmpulungean Mircea Giosan a declarat că a contestat decizia CJSU Suceava pentru că a constatat că modul de calcul al autorităților al ratei de infectare cu noul coronavirus, cel puțin în cazul municipiului Câmpulung Moldovenesc pare să aibă o fractură de logică și că la data respectivă, când municipiul a fost introdus în „scenariul roșu” nu s-a luat în calcul faptul că fără cazurile din focar acesta trebuia să rămână în scenariul galben.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version