Dr. Doru Lefter: Măsura închiderii piețelor este una politică, de imagine, pentru a se arăta că guvernanții sunt preocupați de sănătatea cetățenilor deși pe ei „îi doare la bască”. Au greșit fundamental pentru că au călcat pe demnitatea omului de la țară


Intră acum și în grupul de

Medicul veterinar sucevean Doru Lefter, candidat al PMP Suceava pentru Senat a declarat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că măsura închiderii piețelor agroalimentare este una „hei-rupistă”, o măsură cu caracter politic și care a lovit în baza societății rurale.

„Virusologie știu și eu, materie pe domeniul bolilor infecțioase știu, o bună parte dintre virusurile din medicina veterinară noi tratăm coronaviroză de multă vreme la animale. Este oarecum o noutate în medicina umană”, a spus dr. Doru Lefter.

El a menționat că din primăvară se știa că ar fi șanse mari ca în toamnă să vină un al doilea val pandemic mai grav decât primul val pandemic.

„În momentul în care îți faci o prognoză vis-a-vis de evoluția unei pandemii te gândești care sunt domeniile de interes, care sunt locurile care ar putea să ne afecteze. Între altele, puteam gândi că o piață ar fi necesară și în al doilea val pandemic. În primul val n-am închis-o. În al doilea am închis-o. Dacă am fi fost niște oameni responsabili, niște guvernanți responsabili și ne-am fi gândit, rațional, logic, cum se va întâmpla. Ceea ce facem la ora asta în supermarket. Facem culoare. Nu intri pe unde ieși. Oamenii trebuie să stea la o anumită distanță. Se putea face destul de rezonabil și în piețe. Am avut la dispoziție șase luni-opt luni, timp în care să organizăm o piață agroalimentară încât la ora asta să avem o piață agro-alimentară deschisă și producătorii noștri să-și facă treaba acolo, să-și câștige banii pe care îi merită. Au muncit un an de zile pentru asta”, a spus Doru Lefter.

El a mai apreciat că dacă s-ar fi luat această decizie din motive de sănătate, în condițiile de vârf pandemic, ar fi fost justificat.

Dr. Doru Lefter – un alt fel de om care face un alt fel de campanie

Medicul veterinar Doru Lefter vrea cu orice preț să demonstreze că Suceava poate avea un senator PMP în Parlament

Publicată de NewsBucovina.ro pe Joi, 12 noiembrie 2020

„Nu cred că există argumente logice. Se vrea o lovitură de imagine în sensul în care cei care sunt la putere vor să marcheze teritoriul, să arate că-și fac treaba. În momentul când vrei să dai notă cu impact major asupra faptului că tu chiar te preocupi, iar în subsidiar te doare la bască de chestiunea asta, faci greșeli fundamentale”, a spus dr. Doru Lefter.

El consideră că primul lucru care trebuia făcut de guvernanți era realizarea unei prognoze despre evoluția lucrurilor în pandemie.

„Decizia a fost una politică și care se vrea cu impact pentru alegerile astea parlamentare. Când dai notă că te interesează „siguranța” cetățeanului, „sănătatea” cetățeanului, contează mai puțin că moare de foame acasă, contează mai puțin că nu are cu ce-și plăti facturile, contează mai puțin că nu are ce duce la copii la țară. Pentru că vorbim, în genere, de oameni de la țară care au pensie de 700 de lei și care își întregesc veniturile vânzând la piață”, a explicat medicul veterinar sucevean.

El consideră că în acest fel s-a călcat pe demnitatea omului de la țară.

„Cred că a fost hei-rupist și cred că se puteau găsi soluții mai bune decât asta”, a menționat dr. Doru Lefter.

El a mai apreciat că genul acesta de atitudine arată că preocuparea față de dezvoltarea rurală nu există.

„Atâta vreme cât oamenii care sunt baza societății rurale, sunt baza siguranței alimentare în România sunt bătaia de batjocură a unor oameni puși în autoritate, preocuparea publică, cu surle și trâmbițe despre dezvoltarea rurală este falsă”, a spus dr. Lefter.


Intră acum și în grupul de