Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor anunță că firmele din HoReCa pot lua ajutoare de stat de până la 800.000 de euro: Firmele vor putea primi fonduri de 20% din pierderea suferită la cifra de afaceri pe anul 2020 față de 2019

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunțat, marți, sunt vești bune și pentru domeniul ospitalității ce a fost afectat de criza sanitară după ce Guvernul a emis Ordonanța de Urgență care prevede acordarea de ajutoare de stat pentru firmele din domeniul HoReCa (restaurante, agenții de turism, hoteluri, etc) afectate de restricțiile din perioada pandemiei.

Fădor a spus că ordonanța a fost deja publicată în Monitorul Oficial și prevede ajutoare totale de aproximativ 2,5 miliarde de lei (500.000 milioane de euro).

Deputatul liberal a menționat că ultimul termen de accesare a acestor fonduri este 30 iunie 2021 și a anunțat că, în curând, va fi disponibil și un sistem informatic- după modelul accesării granturilor din fonduri europene pus în aplicare deja de Ministerul Economiei- prin care se va putea aplica simplu în vederea accesării ajutoarelor de stat.

Firmele care apelează la acest ajutor de stat nu trebuie să fie în insolvență, ele putând primi fonduri de 20% din pierderea suferită la cifra de afaceri pe anul 2020 comparativ cu cifra de afaceri pe anul 2019, dar nu mai mult de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar, a explicat Angelica Fădor.

„În calitate de deputat al unui județ important pe harta turistică a României, voi informa permanent mediul de afaceri din Suceava despre măsurile pe care le ia Guvernul pentru sprijinirea antreprenorilor din zona ospitalității și din alte medii de business. Anul 2021 va fi unul important pentru repornirea economiei românești, iar Guvernul Cîțu reprezintă o garanție că cele mai importante proiecte economice din programul de guvernare al PNL vor fi fi demarate anul acesta”, a conchis deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.