Imagini de la incendiul de la biserica din Brodina de Sus înainte de sosirea pompierilor

NewsBucovina a intrat în posesia unor imagini filmate înainte de sosirea pompierilor la incendiul produs miercuri seara la biserica din Brodina de Sus

Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Brodina de Sua a ars în totalitate miercuri seara, iar pompierii au acționat 6 ore pentru lichidarea incendiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, pompierii militari ai subunităților din Vicovu de Sus, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Straja și Brodina, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului care a fost anunțat în jurul orei 18:00.

La sosirea echipajelor de intervenție , ardea generalizat Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”. De asemenea, flăcările erau propagate și la clădirea cloptniței, aflată în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat la ora 0:10.

În incendiu a ars în totalitate biserica, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu bunurile din interior (obiecte de cult, cărți, veșminte preoțești, elemente de mobilier și altele).

 Au mai ars clădirea clopotniței, din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, obiecte de mobilier și alte bunuri din interior.

S-au degradat clopotele, învelitoarea din tablă, elemente de tâmplărie, precum și camera centralei și centrala termică din interior.

Potrivit lui Găleată, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din sistemul de încălzire, respectiv centrală termică pe lemne.

El a menționat că, din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat structura de rezistență a clădirii clopotniței.

loading...