Noul Spital Municipal Fălticeni se va deschide în a doua parte a lunii martie. Primarul Cătălin Coman: Spitalul va fi deschis pur și simplu, fără festivisme//VIDEO

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că noul spital din municipiu ar urma să fie deschis în a doua parte a lunii martie, în prezent fiind realizată recepția finală urmată de avizul de funcționare.

„Spitalul din Fălticeni este la momentul avizării, când se verifică ultimele documente. Partea de construcție este finalizată integral, tot ceea ce a presupus anumite racorduri la utilități apărute suplimentar sunt finalizate. S-au făcut toate probele necesare. Suntem la momentul în care avem procesul-verbal de recepție finală. În momentul când vom finaliza acest document extrem de complex și de laborios, vom înainta documentația necesară către DSP pentru obținerea avizului de funcționare”, a spus Cătălin Coman.

El a subliniat că la acest moment spitalul este finalizat integral, dotările medicale esențiale sunt aduse, montate, funcționale, iar personalul medical este instruit pentru folosirea lor.

Primarul a adăugat că mai sunt de venit dotări și echipamente medicale în valoare de circa 2 milioane de lei, dar nu sunt echipamente care să condiționeze deschiderea spitalului.

El a spus că acestea sunt echipamente care sunt deja și în dotarea vechiului spital care funcționează în parametri tehnici, iar pe măsură ce vor sosi echipamentele le vor înlocui.

„Spitalul poate fi deschis și astăzi. Deja acolo, la parter, funcționează centrul de vaccinare în Compartimentul de Primiri Urgențe. Este primul segment funcțional”, a declarat Coman.

El a menționat că pe măsură ce documentele vor fi analizate și verificate se vor semna procesele verbale de recepție finală de cei autorizați, se va obține autorizația de funcționare și se va da drumul la spital.

„De data asta nu mai vorbim de probleme de finanțare sau mici probleme tehnice. Practic vorbim de săptpmâni în care vom deschide Spitalul Municipal Fălticeni.Nu este o promisiune, o lozincă, ci este o realitate”, a spus Coman.

Primarul a precizat că în ultima ședință de Consiliu Local a fost votat, în unanimitate, ultimul deviz general actualizat, document necesar pentru realizarea recepției finale și a fost înaintat mai departe.

„Spitalul Municipal Fălticeni va fi deschis cât de repede se poate.Acum e vorba de zeci de dosare cu documente tehnice care trebuie verificate pagină cu pagină. Este un volum de muncă extrem  de mare. Vorbim de un spital început în urmă cu 30 de ani care a suferit de-a lungul timpului multiple modificări în ceea ce înseamnă partea de proiectare, note de comandă suplimentară, note de renunțare”, a explicat Coman.

Primarul a menționat că până la sfârșitul lunii februarie urmează să fie semnate contractele de mentenanță pentru lifturi, stația de oxigen, construită în afara proiectului inițial, iar la începutul lunii martie se va putea înainta comisiei de recepție toate documentele necesare.

„Urmează perioada în care aceste documente sunt verificate.Putem spune undeva la după mijlocul lunii martie că Spitalul Municipal Fălticeni va obține autorizația de funcționare”, a declarat Coman.

Potrivit primarului, Spitalul Municipal Fălticeni se va deschide pur și simplu, fără festivisme.

„Va fi cel mai nou, cel mai modern, c și din statele avansate în ceea ce privește serviciile medicale”, a arătat Coman.

El a mai declarat că se bucură că în ultima perioadă, datorită unei politici de resurse umane destul de agresive și eficiente inițiată de managerul spitalului au venit mulți medici și continuă să vină.

Potrivit lui Cătălin Coman, ca o premieră pentru Fălticeni și pentru spitalele de aceeași mărime din țară, va fi printre puținele spitale cu linie de gardă pe ATI.

„În 2012 avea un singur medic ATI, iar acum avem cinci medici ATI ceea ce ne permite să avem linie de gardă și intervențiile chirurgicale se vor putea face la orice oră”, a  mai spus primarul.