Ioan Bălan spune că sunt finanțări suficiente pentru modernizarea întregii infrastructuri școlare și că se așteaptă la lucrări de calitate, școli curate și dotate: Implicarea comunității, a părinților, este esențială, pentru a nu lăsa loc derapajelor


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a declarat, joi, că sursele de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii școlare din România, precum și pentru dotarea sălilor de clasă s-au înmulțit, iar printr-o utilizare eficientă a banilor am putea avea școli și grădinițe la standarde europene, în maximum patru ani.

”Niciodată în ultimii 30 de ani nu au existat atâtea oportunități de finanțare pentru reabilitarea infrastructurii școlare și pentru dezvoltarea sistemului de învățământ așa cum am reușit să obținem pentru anul acesta și pentru anii următori”, a spus deputatul sucevean.

Potrivit lui Bălan, prin efortul președintelui României și al Guvernului PNL sunt 3,7 miliarde de euro la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru școli sigure, curate, cu dotări moderne și laboratoare, pentru rețea de școli verzi, eficiente energetic.

El amintește că, în urmă cu o lună, Ministerul Finanțelor a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială, în valoare de 100 de milioane de euro, pentru susținerea proiectului ”Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”.

„Să nu uităm faptul că în perioada de programare financiară europeană 2021-2027, România va avea la dispoziție alte miliarde de euro în cadrul Programului Operațional Educație și Ocupare. Nu în cele din urmă, pentru investiții în infrastructura școlară Guvernul alocă din banii naționali, de la bugetul de stat, sume tot mai mari de la un an la altul. Dovadă stă faptul că în anul 2020, în plină criză sanitară și economică, Guvernul a alocat sume consistente pentru reabilitarea spațiilor sanitare din 376 de unități de învățământ, cele mai multe fiind în zona Moldovei”, a menționat deputatul.

Ioan Bălan subliniază că dacă vreme de 30 de ani școala românească a suferit puternic din cauza subfinanțării, a lipsei investițiilor și a salariilor modeste plătite personalului didactic și nedidactic, cu un efort substanțial PNL a reușit să demonstreze prin fapte că educația este o prioritate națională.

„Așadar, dacă în anii trecuți miile de școli fără toalete salubre, fără dotări, fără încălzire și apă curentă puteau fi puse pe seama disprețului pe care PSD l-a avut pentru sistemul național de educație, acum lipsa banilor nu mai poate fi invocată de niciun responsabil din domeniu, fie că este vorba despre inspector școlar, primar sau director de unitate de învățământ. Banii sunt suficienți și trebuie cheltuiți cu maximă responsabilitate, astfel încât să lase în urmă lucrări de calitate, școli curate și dotate la nivelul secolului în care trăim. Nu aș vrea să văd lucrări de slabă calitate, cum s-au mai făcut în trecut pe la noi prin țară. De aceea, implicarea comunității, a părinților, este esențială, pentru a nu lăsa loc derapajelor”, a declarat deputatul liberal sucevean.

Ioan Balan a adăugat că educația de astăzi înseamnă dotări mult mai avansate, precum și comunicații rapide care să faciliteze procesele de învățământ, iar dacă în mediul urban lucrurile nu stau deloc rău, în mediul rural, acolo unde șansele copiilor sunt mult mai reduse, școlile sperie copiii prin înfățișarea și dotările lor.

„Efortul major către școlile rurale trebuie orientat. Cred cu toată forța că dacă vom fructifica această oportunitate uriașă, în cel mult 4 ani vom avea o rețea școlară la fel de bine pusă la punct ca cea pe care o vedem în statele dezvoltate. Însă, ca să ajungem la acest rezultat, directori de școli, primari, inspectori școlari și chiar părinți trebuie să se implice și să nu mai permită niciun moment de amânare pentru realizarea unor investiții de calitate. Un vechi liberal spunea, în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, că ”Europa ne-a ajutat, mai rămane a ne ajuta și noi înșine”.”, a conchis Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de