Senatorul Gheorghiță Mîndruță și deputatul Radu Ciornei, în al doilea tur de scrutin pentru președinția organizației județene USR PLUS Suceava

Senatorul Gheorghiță Mîndruță și deputatul Radu Ciornei au rămas în competiția pentru președinția organizației județene USR PLUS Suceava în urma primului tur de scrutin organizat duminică și luni.

Astfel, potrivit unor surse politice, senatorul Gheorghiță Mîndruță a obținut cele mai multe voturi, dar nu a depășit pragul de 50 la sută, iar pe locul doi s-a clasat deputatul Radu Ciornei.

Președintele organizației județene USR PLUS Suceava va fi ales în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin ce se va organiza la sfârșitul săptămânii în cadrul căruia vor candida cei doi parlamentari aflați pe primele două poziții în urma primului tur de scrutin.

Pentru funcția de președinte al organizației județene USR PLUS Suceava și-au depus candidatura senatorul Gheorghiță Mîndruță, deputatul Radu Ciornei, primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, consilierul local sucevean Lorena Buburuzan și locotenent-colonel în rezervă Augustin Aurel Grigoraș.