Intră acum și în grupul de
Vicecampionul olimpic sucevean Marius Cozmiuc a oferit astăzi, în exclusivitate un interviu pentru News Bucovina, în care a povestit despre munca și efortul depus pentru a ajunge pe podium la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
”Sunt atât de bucuros că am reușit să o obțin acest rezultat. Sunt la a treia participare la Jocurile Olimpice. Tot timpul mi-am dorit să obțin o medalie olimpică. Această medalie a venit cu foarte multă muncă, foarte multe ore petrecute la antrenamente, pe apă, în sălile de forță, departe de familie. Asta îmi e meseria și îmi asum toate sacrificiile”, a declarat Marius Cozmiuc care, alături de Ciprian Tudosă, a cucerit argintul în proba de dublu rame masculin de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Pregătirile celor doi pentru Jocurile Olimpice au fost făcute, atât în Italia cât și în România.
”Am stat patru luni în Italia, în cantonament, pe perioada de iarnă. Acolo, în Italia fiind un pic mai cald decât în țara noastră, am putut să ieșim pe apă. Dacă era să rămânem în țară, făceam multe antrenamente și în sălile de forță, pe simulatoarele de vâslit, dar noi avem nevoie de antrenamente pe apă”, a explicat vicecampionul olimpic.
Referitor la întregul parcurs al celor doi de Jocurile Olimpice, Marius Cozmiuc a apreciat că, din punctul lui de vedere, a fost unul foarte bun.
”Ne-am adaptat bine condițiilor meteorologice, condițiilor de antrenament și am simțit că totul ne priește și că va fi bine, iar în finală am simțit că putem obține această medalie. Am prins multă încredere și după celelalte curse pe care le-am avut în serie și în semifinală, curse pe care le-am câștigat. Știam că cei care ne-au învins au startul mult mai puternic decât al nostru. În schimb, noi avem un final de cursă foarte puternic. Referitor la strategie, nu știu dacă am avut vreuna. Noi totul pregătim în timpul antrenamentelor, acolo ne facem strategia pentru concurs”, a declarat canotorul Marius Cozmiuc.
Atât Marius cât și soția sa Ionela își doreau să ajungă amândoi pe podium în aceeași zi, dar că, din păcate, bătălia la fete a fost una foarte strânsă.
”Mi-am dorit foarte mult ca pe podium să se afle și soția mea Ionela, dar mă bucur că a reușit să intre în finală. Pentru ea a fost o bătălie foarte strânsă. Tot timpul se știe că la proba ei bătălia este foarte mare. Multe echipe sunt la același nivel de la locul 1 până la locul 6. A contat foarte mult pentru noi că am fost împreună la Tokyo. Am mai fost și la Rio împreună. Acum, ne-am mărit familia, alături de noi a fost și fratele soției și ne-am bucurat cu toții de reușitele noastre”, a declarat Marius Cozmiuc.
Odată ajuns acasă, în județul Suceava, vicecampionul olimpic, a făcut un gest înduioșător. Acesta a ținut neapărat că medalia de argint să fie ținută în mâini de bunicul său.
”Înainte să plec la Jocurile Olimpice, când am avut ultimul liber și am putut ajunge acasă, am fost pe la bunicul meu și i-am zis că îmi doresc să îi aduc o medalie olimpică. Primul gând pe care l-am avut când am obținut medalia, a fost că am reușit să îi aduc această medalie bunicului meu. Chiar și acum sunt foarte emoționat când vorbesc despre el. Îmi este foarte drag și îl iubesc mult. Sunt foarte bucuros și mândru că i-am făcut această bucurie”, a mai declarat vicecampionul olimpic sucevean.
Despre participarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, canotorul sucevean Marius Cozmiuc nu are încă un plan concret.
„Momentan vreau să mă bucur de această vacanță, să mă liniștesc, să mă adun și să îmi încarc bateriile pentru ce va urma. Decizia pentru participarea mea la Jocurile Olimpice de la Paris o voi lua după. Mă voi mai gândi ce voi face în continuare, nu sunt sigur”.
Totodată el a ținut să mulțumească primarului Ion Lungu pentru propunerea sa de a-l propune pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava.
”În ultima perioadă, tot am primit vești foarte bune și m-am bucurat pentru fiecare, iar când am auzit că domnul primar Ion Lungu dorește să mă facă Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava, a fost un moment de mândrie”, a apreciat Marius Cozmiuc.
În finalul interviului acordat la Exclusiv la Miezul Zilei, de la News Bucovina, vicecampionul olimpic Marius Cozmiuc a transmis următorul mesaj:
”Fiecare să își creeze cât mai multe vise și să muncească cât mai mult pentru ele pentru că pot deveni realitate”
Intră acum și în grupul de