Deputatul PSD Eugen Bejinariu după demiterea Guvernului Cîțu: Domnul Superman a căzut direct în cap. Este rezultatul aroganței față de români și față de problemele acestora. PSD vrea ca românii să decidă cine să preia administrarea țării în perioada următoare

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat, marți, după ce Guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură că este de preferat organizarea de alegeri anticipate pentru ca românii să decidă cine să administreze țara în perioada următoare care este una dificilă.

„Domnul Superman a căzut direct în cap”, a spus Bejinariu care a arătat că a fost sancționată aroganța acestuia față de români și lipsa de preocupare față de nenorocirile din România, de la prețuri majorate la energie electrică și gaze naturale, la inflație, la pandemia prost gestionată, România fiind singura țară din lume care a arestat cetățenii în spitale.

„Așteptăm decizia președintelui”, a spus Bejinariu.

El a arătat că PSD e un partid responsabil fapt demonstrat mereu când a fost la guvernare.

„Noi milităm pentru alegeri anticipate, iar românii să spună cine este bun la conducerea țării în perioada următoare”, a menționat deputatul sucevean.

El a subliniat că PSD este un partid care poate să gestioneze problemele cu care se confruntă țara.

„Suntem oameni cu știința de a guverna”, a conchis Eugen Bejinariu.