Deputatul PSD George Șoldan atac la premierul demis Florin Cîțu: Cu pixul lui cu superputeri și-a plătit din banii românilor funcția de șef la PNL alocând primarilor PNL sute de milioane de lei


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan și-a exprimat, joi, revolta față de modul în care premierul demis Florin Cîțu a dispus să împartă din fondul de rezervă la dispoziția prim ministrului aproape 90 la sută din sumă doar primarilor PNL, achitând astfel costurile alegerii sale de președinte PNL cu banii românilor.

„Guvernul liberal își bate iar joc de cetățeni. Înainte să plece de tot de la Palatul Victoria, Cîțu și-a achitat, aseară, nota de plată către primarii PNL care l-au pus șef de partid. Premierul demis, Cîțu, a procedat ca un contabil de C.A.P. – unde a văzut că e primar PNL care l-a votat, a distribuit între 400.000 și 15.000.000 de lei, iar unde scria în dreptul localității PSD – a trecut din pixul lui cu superputeri – 50.000 lei”, a spus Șoldan.

El s-a întrebat dacă premierul demis chiar îi crede proști pe români.

„Chiar ne crede proști? Chiar crede că dacă trece în tabel și primăriile unde sunt primari PSD o să zicem – „bine că am primit și noi ceva”!? Chiar crede că nu vedem ce joc murdar a făcut?  De ce jignește acest Cîțu zeci de primari gospodari din Suceava? De ce nu a dat bani acolo unde este nevoie cu adevărat și răsplătește propria clientelă de partid? Nu vede că spitalele iau foc, că nu există medicamente pentru tratarea pacienților cu Covid-19, că trenurile dacă nu se blochează pe traseu, iau și ele foc, avem mii de școli fără apă și încălzire, sute de mii de copii abandonează în continuare școala – „trist, dar adevărat”. Vorba lui Iohannis, pila lui de la Cotroceni”, a adăugat deputatul.

El a constatat că localitățile care au primari PSD au primit numai 12% din bani, în timp ce restul de aproape 90% s-au dus către primarii PNL, subliniind că banii chiar s-au dus către primari și nu către oameni, nu către spitale, școli, drumuri sau copii.

„Banii sunt doar pentru plata „facturilor”  restante de la congresul PNL. Cu ce au greșit sucevenii din comunele cu primari PSD? Primarii PSD din județul Suceava sunt gospodari, de bună-credință, oameni care sfințesc locul din puținul pe care-l au. Datorită oamenilor de aici, Bucovina este o zonă așa frumoasă. Ei toți merită mai mult sprijin de la statul român. Dar Cîțu a ales să-i jefuiască. Și pentru fiecare comună condusă de PSD a dat câte 50.000 lei, iar în cele PNL câte 400.000 și chiar mai mult. Cum este posibil ca localități cu același număr de cetățeni să primească de 8 ori mai puțini bani doar pentru că au primari de la PSD?”, a mai întrebat Șoldan.

El a apreciat că se vede din avion că tabelul cu alocările de fonduri a fost făcut preferențial și că e mită dovedită.

„Unde sunt procurorii DNA să-l zgâlțâie puțin pe Cîțu și banda lui de infractori? Oare vă mai apără Iohannis și acum? Pentru cât timp? În curând va pleca și el de la Cotroceni!”, a concluzionat George Șoldan.


Intră acum și în grupul de