Senatorul PSD Ioan Stan: Revenirea la o formă de reglementare a pieței, așa cum a propus PSD,  se dovedește a fi o soluție eficientă pentru oprirea creșterii facturilor

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, joi, că revenirea la reglementare pieței energiei așa cum a propus PSD pare să fie soluția pentru creșterea facturilor.

„După cum am mai spus, PSD a intrat la guvernare pentru a oferi soluții românilor, nu pentru a se implica în dispute politice fără rost. Drept urmare venim cu vești bune pentru cetățeni, deoarece propunerile partidului nostru  cu privire la prețurile la energie vor fi implementate în beneficiul tuturor consumatorilor”, a transmis Ioan Stan.

El a arătat că, chiar dacă nu deține portofoliul Energiei, PSD s-a implicat activ pentru oprirea creșterii prețurilor la energie, creștere care a afectat foarte mult economia națională și nivelul de trai.

„Soluțiile propuse de PSD au fost agreate în Coaliție și se vor regăsi în actul normativ ce va trebui elaborat de Ministerul Energiei, în calitate de titular al portofoliului. Prin urmare, revenirea la o formă de reglementare a pieței, așa cum am propus noi,  se dovedește a fi o soluție eficientă pentru oprirea creșterii facturilor”, a precizat Ioan Stan.

Senatorul sucevean a explicat că această reglementare se va aplica în primul rând la nivelul adaosului comercial practicat de companiile din piața de energie, ceea ce va permite derularea în continuare a contractelor deja încheiate între furnizori, producători și clienți.

„În consecință, prețurile finale pentru energia electrică vor fi de 0,8 lei/KWh pentru consumatorii casnici, IMM-uri și infrastructura critică (spitale, școli, instituții), și de 1 leu/KWh pentru ceilalți consumatori non-casnici. Menționăm că momentan, în privința gazelor naturale, se poartă încă discuții pentru stabilirea prețurilor finale”, a spus senatorul Ioan Stan.

El a mai declarat că susține în continuare decizia ministrului PSD al Finanțelor de a plafona prețurile la polițele RCA pe o perioadă de 6 luni.

„În contextul scumpirii carburanților, măsura plafonării RCA este absolut necesară pentru a salva industria transporturilor din România. De aceea, considerăm că această măsură trebuie aplicată în ciuda avizului negativ primit de la Consiliul Concurenței, menționând că acest aviz este doar unul consultativ, nu obligatoriu. Prin urmare, am decis în coaliția de guvernare ca propunerea ministrului Finanțelor să fie implementată în cel mai scurt timp, pentru a-i ajuta pe cei care activează în domeniul transporturilor și nu numai pe ei. În fond, este o măsură care vine în ajutorul fiecarui proprietar de automobil din țara noastră”, a concluzionat Ioan Stan.