Senatorul PSD Ioan Stan atenționează că degeaba își fac treaba miniștrii PSD, dacă cei ai PNL înregistrează restanțe la atingerea țintelor asumate prin PNRR


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a atenționat, miercuri, că plățile prin PNRR se vor face doar dacă toate țintele asumate de Guvern sunt atinse și a arătat că sunt încă întârzieri de ordin tehnic în ceea ce privește unele domenii gestionate de miniștri PNL.

„Știm cu toții că banii din PNRR sunt vitali pentru economia românească. Drept urmare este prioritară îndeplinirea la termen a țintelor stabilite de Comisia Europeană pentru țară, ca să intre cele 2,9 miliarde de euro, corespunzătoare cererii de plată pe care România o va adresa U.E în perioada următoare. În acest context, echipa miniștrilor PSD a reușit să se achitate de sarcini. Toate țintele care le reveneau miniștrilor PSD pentru primul trimestru al anului au fost îndeplinite. Restanțele rămase sunt mai degrabă de ordin tehnic decât structural și sunt în responsabilitatea celor de PNL, majoritatea la ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării”, a arătat senatorul sucevean.

Ioan Stan a declarat că, având în vedere importanța acestor bani pentru România, PSD îi îndeamnă pe partenerii de la PNL la mai multă rigoare și eficiență în îndeplinirea obiectivelor ministeriale asumate, pentru că în contextul economic extrem de dificil din prezent este o obligație de mare responsabilitate atragerea fondurilor europene.  

„Menționăm că din cele 2,9 miliarde de euro care se vor regăsi pe cererea de plată pe care a România o va trimite în această perioadă Comisiei Europene, peste 2 miliarde sunt bani nerambursabili. Plățile se fac însă doar dacă toate țintele asumate prin PNRR aferente primului trimestru  sunt îndeplinite. Asta înseamnă că degeaba își fac treaba miniștrii PSD, dacă cei ai PNL înregistrează restanțe”, a mai spus senatorul social-democrat.

Ioan Stan a explicat că PSD a considerat tot timpul că guvernarea presupune eficiență și profesionalism, drept pentru care întotdeauna când PSD a fost la putere a încercat să promoveze profesioniști în funcțiile cheie și că din acest motiv, de fiecare dată guvernările PSD au avut rezultate pozitive care s-au resimțit atât pe plan economic, cât și pe plan social.

„În consecință, având în vedere perioada complexă pe care o traversăm, nu ar strica ca și partenerii noștri guvernamentali să ne urmeze exemplul, pentru ca împreună să le oferim românilor o viață mai bună, fără întârzieri nejustificate și fără scuze”, a concluzionat senatorul PSD Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de