Liderul USR Suceava, senatorul Mîndruță: Organizația municipală Suceava a USR a luat decizii abuzive și nestatutare. Acțiunea face parte dintr-un plan mai amplu pus în aplicare de deputatul Radu Ciornei și  Gianina Ursu care în mod constant au creat doar dezbinare și discuții interne contradictorii


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene USR Suceava, senatorul Gheorghiță Mîndruță, a transmis, marți, într-o declarație de presă, poziția sa față de recentele decizii adoptate de Adunarea Generală a organizației municipale USR Suceava care s-a întrunit duminică și care au fost votate de circa 25 de membri ai organizației din cei 190.

Senatorul Mîndruță consideră că adunarea generală a adoptat „așa zise decizii” pentru că anumite subiecte de pe ordinea zi au fost au fost abuziv dezbătute, fiind nestatutare și nici de competența unei Adunări Generale.       

„Dacă dizolvarea Biroului Local și organizarea de alegeri pentru un nou birou este prerogativa Adunării Generale a unei filiale locale, retragerea sprijinului politic unui ales local nu are nicio legătură cu adunarea generală”, a precizat liderul organizației județene USR Suceava.

Potrivit acestuia, retragerea sprijinului politic se face de Biroul Local, Biroul Județean sau Biroul Național, în funcție de statutul acelui membru, în urma unei sesizări referitoare la abateri disciplinare, încălcări de statut sau alte acte grave de indisciplină.

„În acest caz, nu există nicio sesizare care să aducă acuze Teodorei Munteanu. O eventuală decizie de sancționare a Teodorei Munteanu poate fi luată doar de Biroul Național USR, datorită statutului ei de membru al Biroului Județean. Deci cine a propus și votat acest lucru a demonstrat că nu cunoaște statutul și a săvârșit un abuz prin asumarea unor decizii care țin de alte foruri interne”, a declarat senatorul Gheorghiță Mîndruță.

Mai mult, liderul organizației județene USR Suceava a spus că decizia privind „așa-zisa delimitare de președintele filialei județene” nu este prevăzută în niciun regulament intern.

„Eu am un mandat de 4 ani, votat într-o convenție județeană, iar toate acțiunile mele au fost doar în litera, spiritul și limitele mandatului pe care îl am. Nu există menționată o acțiune concretă a mea, de care cele două filiale să se delimiteze, sunt afirmații generale, fără o bază reală, și, repet, este o poziționare a unui număr restrâns de membri din cele două filiale, care se erijează în reprezentanți ai filialelor”, a menționat senatorul Gheorghiță Mîndruță.

Totodată, el a arătat că o adunare generală convocată în Duminica de Rusalii, cu ziua de luni de asemenea liberă, cu oameni plecați în acel weekend prelungit, și deci fiind în imposibilitatea de a participa și de a asigura cvorumul necesar, nu face decât să ducă în derizoriu ideea de transparență, democrație participativă, legitimitate, iar premeditarea este evidentă.

„Decizii luate de 20 de oameni dintr-un total de peste 190 nu au cum să fie reprezentative sau să ofere o imagine de ansamblu a unei filiale întregi”, a mai declarat liderul județean al USR Suceava.

Senatorul Gheorghiță Mîndruță încearcă să explice motivele pentru care în acest moment au loc aceste acțiuni care sunt evident nestatutare și abuzive.

„Ele reprezintă punctul culminant al unor atacuri interne care au avut loc constant după fuziunea dintre USR și PLUS, din partea celor care au pierdut alegerile interne pentru președinția filialei județene, ca să mă refer strict la județul Suceava. Oameni care nu știu să își asume o înfrângere în urma unui act democratic și transparent de alegeri interne”, a precizat Mîndruță.

Senatorul USR a mai arătat că la nivel național, s-au petrecut aceleași lucruri după ce Dacian Cioloș a câștigat președinția partidului.

„Odată cu renunțarea lui Dacian Cioloș la funcția de președinte, aceste atacuri interne s-au intensificat, filiala județeană Suceava nefăcând excepție. La Suceava, deputatul Radu Ciornei și președinta filialei municipale Suceava, Gianina Ursu, au fost promotorii acestei strategii și cei care în mod constant au creat doar dezbinare și discuții interne contradictorii. Este jenant că aceste lucruri se desfășoară în public, sub ochii celor ne-au votat și ne-au investit cu încrederea lor. Îmi dau seama că mulți oameni sunt dezamăgiți și îmi cer scuze în mod public pentru toate aceste comportamente infantile și, foarte des, nestatutare ale colegilor mei”, a mai declarat președintele organizației județene USR Suceava.

Senatorul Mîndruță a mai spus că toate aceste lucruri ar fi putut fi evitate dacă Biroul Național, în mâinile căruia sunt toate deciziile importante, conform statutului USR, nu ar fi ignorat mesajele sale și le-ar fi tratat cu atenția cuvenită, dar că, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat și că un dialog real nu există nici acum, mai ales cu președintele interimar al USR, Cătălin Drulă.

„Eu voi continua sa îi reprezint cu demnitate, onoare și profesionalism pe sucevenii care mi-au încredințat votul lor, indiferent de anumite comportamente nestatutare și poziționări uneori împotriva intereselor cetățenilor, adoptate de unii colegi din partid”, a concluzionat senatorul Gheorghiță Mîndruță, președintele organizației județene USR Suceava.


Intră acum și în grupul de