Ioan Bălan, în Parlament: Județul Suceava a devenit un adevărat pol turistic național având cele mai multe stațiuni turistice din țară

Prim vicepreședintele PNL Suceava deputatul Ioan Bălan, a apreciat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că demersurile făcute în ultimii ani de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, de primarii din județul Suceava, dar și de parlamentarii suceveni au acum ca rezultat faptul că județul Suceava a devenit un adevărat pol turistic național fiind județul cu cele mai multe stațiuni turistice.

Ioan Bălan l-a felicitat pe ministrul sucevean al Turismului, Daniel Cadariu, care s-a încăpățânat și a reușit să relanseze programul de acordare a tichetelor de vacanță pentru angajații din sectorul public.

Potrivit parlamentarului sucevean acest program guvernamental, prin care este sprijinit turismul în interiorul frontierelor României a ajutat foarte mult sectorul turistic românesc, inclusiv pe cel din Bucovina și și-a exprimat convingerea că anul acesta va contribui la relansare turismului românesc după pandemie.

„Vreau să cred că atunci când își vor face planurile pentru vacanța de vară sau pentru cea de iarnă, românii vor alege frumusețea inegalabilă a reliefului montan sucevean, liniștea sufletească oferită de mănăstirile bucovinene, tărâmul plin de istorie al Cetății de Scaun, precum și ospitalitatea și mâncarea gustoasă din unitățile noastre de cazare. Să știți că cine a venit în Suceava o dată, s-a îndrăgostit de Bucovina și a revenit mereu pe meleagurile noastre!”, a spus Ioan Bălan.

Mai mult, liderul liberal sucevean a subliniat că demersurile concertate ale parlamentarilor și primarilor liberali din Suceava, precum și ale președintelui Consiliului județean Gheorghe Flutur, au transformat județul într-un adevărat pol turistic național, Suceava având în prezent cele mai multe stațiuni turistice din țară.

„Mulțumesc reprezentanților Guvernului, în special prim-ministrului Nicolae Ciucă, pentru că au înțeles cât de important este pentru Suceava și pentru întreaga Regiune Nord-Est să avem parte nu numai de o recunoaștere formală a potențialului turistic bucovinean, ci, pe baza acestei recunoașteri, să putem sprijini turismul prin investiții publice de calitate și prin susținerea antreprenorilor privați din acest domeniu. Am încredere că proiectele de infrastructură rutieră și feroviară demarate în ultimii doi ani vor fi duse cu bine până la capăt și Bucovina va fi mai aproape de București, de Constanța și Brașov, de Cluj Napoca și Sibiu, de statele din Uniunea Europeană”, a concluzionat Ioan Bălan.