Câștigul salarial mediu net în județul Suceava a fost în luna aprilie de 2.975 lei, cu 1,7 la sută mai mic față de luna precedentă

Direcția Județeană de Statistică a anunțat că în luna aprilie câştigul salarial mediu net în judeţul Suceava a fost de 2975 lei pe salariat, mai mic cu 1,7% faţă de luna precedentă.

Potrivit sursei citate, efectivul salariaţilor din judeţul Suceava, la sfârşitul lunii aprilie 2022, a fost de 116.276 persoane, valoare mai mare cu 0,02% față de efectivul de salariaţi înregistrați în luna martie 2022.

Comparativ cu luna aprilie 2021 efectivul de salariaţi a crescut cu 2,9%.

 Câştigul salarial mediu brut în luna aprilie 2022 în judeţul Suceava a fost de 4816 lei/persoană,valoare mai mică cu 1,5% față de câştigul salarial mediu brut din luna precedentă, iar faţă de luna aprilie 2021 câştigul salarial mediu brut a crescut cu 9,8%.

Câştigul salarial mediu net în luna aprilie 2022 în judeţul Suceava a fost de 2975 lei pe salariat, mai mic cu 1,7% faţă de luna precedentă, iar faţă de luna aprilie 2021 câştigul salarial mediu net a crescut cu 10,5%.

Numărul şomerilor înregistrati, aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava la data de 30.04.2022 a fost de 9.984 persoane, valoare mai mică cu 2,8% față de luna martie 2022, iar faţă de 30.04.2021 numărul şomerilor înregistrati a scăzut cu 10,1%.

Rata şomajului la 30.04.2022, în judeţul Suceava, a fost 4,3%, valoare mai mică cu 0,2 puncte procentuale faţă rata şomajului înregistrată în luna martie 2022 (4,5%) şi cu 0,5 puncte procentuale faţă de rata şomajului din luna aprilie 2021 (4,8%).

La bărbaţi, rata şomajului la sfârşitul lunii aprilie 2022 a fost 4,6%, valoare mai mică cu 0,2 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna martie 2022 (4,8%) şi cu 0,3 puncte procentuale față de rata şomajului înregistrată în luna aprilie 2021 (4,9%).

La femei, rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii aprilie 2022 a fost 4,0%, valoare mai mică cu 0,1 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna martie 2022 (4,1%) şi cu 0,7 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna aprilie 2021 (4,7%).

Rata şomajului la 30.04.2022, pe total judeţ Suceava, a fost cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât rata şomajului înregistrată la nivel naţional (2,6%).