Gianina Ursu este noul președinte al USR Suceava. Ea a cerut în primăvară inițierea procedurii de demitere a primarului Ion Lungu


Intră acum și în grupul de

Gianina Ursu este noul președinte al filialei județene USR Suceava, ales în cadrul Conferinței Județene din data de 9 decembrie 2022, anunță formațiunea.

Potrivit sursei citate, odată cu noul președinte, au fost alese și noile organe de conducere și control ale filialei, respectiv biroul județean, comisia de arbitraj și comisia de cenzori.

În cursa pentru președinția USR Suceava a intrat și Vasile Cărare, președintele interminar al organizației județene și primar USR al orașului Milișăuți, care a obținut însă cu 5 voturi mai puțin decât contracandidata sa.

În actuala componență a biroului județean USR Suceava au fost aleși președinți ai filialelor locale din întreg județul, asigurându-se astfel o reprezentativitate a majorității regiunilor, menționează formațiunea.

„Gianina Ursu este președinta filialei municipale USR Suceava și s-a remarcat în plan politic local prin poziționări ferme împotriva unor acțiuni și discursuri populiste, inițiate de liderii PNL Ion Lungu sau Gheorghe Flutur. Din postura de lider USR, Gianina Ursu a luat poziție împotriva construirii roții panoramice în Suceava și a deschiderii gropii de gunoi de pe Mestecăniș. Gianina Ursu are experiență de muncă în mediul privat și studii de management efectuate în Canada. În fostul USR-PLUS a fost membru fondator al filialei locale, coordonator regional și președinte de filială municipală”, mai arată USR Suceava.

Gianina Ursu a cerut în luna aprilie lansarea procedurii de demitere a primarului Ion Lungu, dar imediat a fost blocată de președintele de la acea vreme a USR Suceava, senatorul Ghiorghiță Mîndruță, care a considerat demersul „iresponsabil”.

La vremea respectivă, Gianina Ursu, își motiva solicitarea arătând că „modul refractar, lipsit de transparență și flexibilitate” în care Ion Lungu conduce destinele orașului obligă organizația municipală USR Suceava să înceapă un demers formal de contracarare a acestor practici totalitare.


Intră acum și în grupul de