Gheorghe Flutur, replică acidă lui Ioan Stan: Nu poate fi decât o răutate de campanie electorală din care credeți că veți obține procente. Județul Suceava este un șantier. În mandatele mele s-au modernizat două treimi din cei 1300 de km de drumuri județene.


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a răspuns, luni, acuzelor aduse de senatorul Ioan Stan care l-a criticat că nu se preocupă de modernizarea drumurilor județene și de realizarea variantelor de ocolire a orașelor Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

„Nu aveam de gând să vă dau o replică, domnule Stan, dar pentru că foarte mulți cetățeni nu înțeleg această luptă politică, cum săptămâna trecută votam împreună Guvernul PNL – PSD și nu au trecut 3 zile și ați început atacul la mine, așa că doresc să vin cu câteva precizări. În 23 de ani de politică am văzut multe, am fost adversari tradiționali, Partidul Național Liberal cu PSD, aproape toată această perioadă, dar, pentru a crea stabilitate politică în țară, pentru a atrage la timp fonduri europene, am trecut peste orice, am fost și sunt un lider PNL care susțin această construcție, depășind bariere ideologice și orice ambiții personale. Totuși, domnule Stan, ați început prea devreme campania electorală deci nu mă miră că săptămână de săptămână de când suntem, în coaliție ieșiți cu atacuri, fără a primi replici”, a arătat Gheorghe Flutur.

El i-a explicat lui Ioan Stan că județul Suceava are peste 1300 km de drumuri județene și că în cele două mandate și jumătate de președinte CJ Suceava s-au modernizat peste două treimi.

„Au fost ani, așa cum a fost anul 2022, în care au fost modernizați aproape 200 km de drumuri județene. Anul acesta avem 22 de proiecte de modernizare pentru peste 220 km de drumuri județene, finalizate sau în lucru”, a arătat Flutur.

El a menționat că anul acesta bugetul CJ Suceava alocat investițiilor a depășit 50%.

„Astfel, finanțăm drumuri județene strategice cum ar fi drumul Mălini – Borca (“Drumul lui Nichifor Lipan”, legătură între județele Suceava și Harghita), drumul Coșna – Năsăud (care leagă județul Suceava de Bistrița-Năsăud), drumul Suceava – Dolhasca – Pașcani (între județele Suceava și Iași), drumuri de legătură cu Ucraina, la Brodina, Ulma și Izvoarele Sucevei, drumul turistic Izvorul Alb – Masivul Rarău. Sunt câteva dintre investițiile finalizate sau în curs de finalizare în județ. Cum puteți spune, domnule Stan, că nu se lucrează pe drumurile din județul Suceava?”, a întrebat președintele Flutur.

Totodată, el a subliniat că și-a asumat în fruntea CJ Suceava începerea lucrărilor de proiectare și scoatere la licitație pentru executarea Rutei Ocolitoare de pe Șoseaua Nordului de la Gura Humorului – Frasin, a Drumului Expres Suceava – Botoșani și că s-a implicat cu echipa de specialiști pentru a întocmi documentația la Autostrada A7 Pașcani – Suceava – Siret.

„Aceasta este o dovadă că nu am stat cu mâinile încrucișate. În momentul de față suntem foarte avansați cu documentația la centura Gura Humorului și la Drumul Expres Suceava – Botoșani. De asemenea, este finalizată faza de teren la Autostrada A7, pe tronsonul Pașcani – Suceava și 70% pe tronsonul Suceava – Siret. M-am implicat și am cerut Guvernului fonduri pentru Drumurile Naționale care leagă județul Suceava cu Punctul de Frontieră recent deschis de la Vicovu de Sus precum și legăturile cu Vama Siret. În prezent se lucrează la modernizare unui tronson de Drum Național spre frontiera de la Vicovu de Sus”, a adăugat Gheorghe Flutur.

El a recunoscut că mai sunt porțiuni de drumuri care trebuie să fie modernizare, dar că acolo unde sunt găuri în asfalt se fac plombări și că CJ Suceava este în căutare de fonduri europene și naționale pentru puținii kilometri de drum care au mai rămas de modernizat în județul Suceava.

„Nu poate fi decât o răutate de campanie electorală din care credeți că veți obține procente, domnule Stan. Județul Suceava este un șantier. Populația vede acest lucru. Au fost și unele sincope, litigii financiare cu firmele care lucrează în județul nostru, dar în prezent le-am depășit pe toate și important este ce vede populația, ce văd turiștii care vin în număr tot mai mare în județul Suceava și care apreciază cum arată acest județ, cum este întreținut”, a arătat Gheorghe Flutur.

El consideră că Ioan Stan ar fi trebuit să pună umărul alături de autoritatea județeană în loc să arunce acuze.

„Vorbe goale, domnule Stan! Păcat de numărul foarte mare de mandate pe care le aveți, că alegeți să faceți o campanie murdară în loc să puneți umărul alături de noi pentru a aduce și mai mulți bani în județul Suceava. Eu am ales, merg înainte, mă lupt și ne luptăm pentru a aduce bani în județul Suceava și îi asigur și pe cei care așteaptă modernizarea drumurilor că ajungem și la ei”, a concluzionat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de