Senatorul PSD Ioan Stan cere ministrului liberal al Justiției să rapid prezinte amendamentele contestate de CCR la Legea pensiilor speciale astfel încât aceasta să intre în vigoare


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, sâmbătă, că se impune ca ministrul liberal al Justiției să prezinte cât mai repede amendamentele la Legea pensiilor speciale în domeniul pensiilor magistraților astfel încât legea să fie în concordanță cu decizia CCR și și-a exprimat surprinderea că premierul Marcel Ciolacu este atacat chiar din PNL pentru respingerea Legii pensiilor speciale în condițiile în care de acest domeniu s-au ocupat chiar reprezentanți ai PNL.

Potrivit senatorului social-democrat sucevean, atacurile unor lideri PNL la adresa premierului Marcel Ciolacu în urma deciziei CCR de respingere a Legii pensiilor speciale sunt nejustificate în special pentru că toate obiecțiile CCR de neconstituționalitate se referă la pensiile magistraților.

„Deci domnii Sighiartău și Motreanu să ceară socoteală colegului lor de partid care a condus Ministerul Justiției și care avea obligația să formuleze reglementări constituționale pentru pensiile magistraților. Ba mai mult, pot să meargă acum, la actualul ministru al Justiției să-i ceară să-și asume răspunderea şi să vină cu amendamente pentru pensiile magistraților care să îndeplinească cerințele din PNRR”, a arătat Ioan Stan.

Senatorul PSD sucevean consideră că premierul Marcel Ciolacu a reacționat prompt și corect în această situaţie, cerând convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru ca legea să fie modificată cât mai repede, în acord cu decizia CCR și cu cerințele din PNRR.

„Este un semnal clar că obiectivul PSD este ca legea să intre cât mai repede în vigoare, pentru ca România să acceseze banii europeni din PNRR. În acest sens, PSD cere ministrului Justiției să nu se mai eschiveze și să vină cu amendamente la reglementările contestate de CCR în privința pensiilor magistraților. Subliniem din nou că toate obiecțiile CCR vizează pensiile magistraților – este deci datoria ministrului Justiției să vină cu o formulă care să treacă examenul constituțional, deoarece România nu își permite să piardă bani europeni din cauza pensiilor speciale”, a mai declarat senatorul.

Ioan Stan a mai remarcat că cei care acuză că în lege s-au formulat intenționat reglementări neconstituționale  pentru a fi respinsă de CCR, nu s-au înghesuit să formuleze amendamente care să treacă de examenul constituțional, iar unii dintre aceştia, respectiv USR, au fost la guvernare și chiar au condus ministerul Justiției, dar nu au făcut nimic pentru a tăia pensiile speciale ale magistraților.

„Să nu mai vină acum să dea lecții din opoziție, după ce nu au rezolvat această problemă când au fost la guvernare”, a transmis Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de