Ioan Bălan, în Parlament: Aliații politici ai Partidului Național Liberal în anul 2024 vor fi sucevenii și proiectele de dezvoltare pentru Suceava!


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava a susținut o declarație politică în Camera Deputaților prin care a transmis că PNL se bucură de încredere în rândul alegătorilor din județul Suceava ca urmare a activității echipei liberale din administrația locală.

„Am văzut multă îngrijorare în opinia publică legată de faptul că, în anul 2024, avem mai multe rânduri de alegeri și că acest lucru ar putea să fie un lucru rău pentru economie, pentru investiții, pentru finanțele țării. Îngrijorarea este, în mare măsură justificată, pentru că în trecut politicienii s-au întrecut în promisiuni deșarte, iar unii chiar continuă să o facă și astăzi”, a spus Bălan.

El și-a exprimat încrederea că dacă anul viitor va fi  o competiție electorală bazată pe proiecte solide, utile pentru oameni, realizabile și pe rezultate concrete, toți au de câștigat.

Mai mult, Ioan Bălan susține că la Suceava, oamenii au văzut cu ochii lor diferența dintre promisiunile făcute ani de zile de unele partide, promisiuni care nu s-au concretizat niciodată și au ținut județul în subdezvoltare, și modul în care s-a dezvoltat județul într-un timp atât de scurt, mulțumită echipei liberale din administrație, condusă de președintele Gheorghe Flutur.

„Rezultatele celor mai recente cercetări sociologice, comandate chiar de alte partide politice, ne arată că încrederea în echipa PNL Suceava, în Gheorghe Flutur, în Ion Lungu, în primarii și parlamentarii liberali este cea mai mare, grație faptului că am reușit să construim în județ acele proiecte pe care oamenii le așteptau: infrastructură rutieră, infrastructură școlară și de sănătate, utilități de bază pentru gospodării, reabilitări de clădiri și multe altele”, a declarat Ioan Bălan.

În aceste condiții, el a anunțat că aliații politici ai Partidului Național Liberal în anul 2024 vor fi sucevenii și proiectele de dezvoltare pentru Suceava.

„Am încredere totală că sucevenii ne vor acorda din nou încrederea pentru a duce mai departe sutele de proiecte de investiții la care, în anii trecuți, doar visam. Am convingerea că dacă, în anul 2024, competiția electorală se va baza pe proiecte și pe ceea ce am făcut noi, echipa liberală de la Suceava, pentru oameni, vom fi cu siguranță pe primul loc”, a concluzionat Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de