Acasă Politica Gheorghe Șoldan, mesaj de la Grămești, alături de primarul Vasile Șuleap: Este...

Gheorghe Șoldan, mesaj de la Grămești, alături de primarul Vasile Șuleap: Este unul dintre primarii valoroși pe care îi am în echipa mea alături de care vreau să reduc decalajele dintre județul Suceava și alte județe ale țării.


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat, joi după amiaza, la Grămești la o întâlnire cu locuitorii din comună cărora le-a spus că județul are nevoie de o viziune tânără pentru a se dezvolta.

„Vasile Șuleap este unul dintre primarii din județul Suceava care nu au nevoie de campanie electorală pentru a-și asigura încă un mandat. Din 2004 este primar la Grămești, iar faptele sale țin loc de orice afiș, banner ori promisiune electorală. Oamenii din Grămești știu că primarul lor este un om serios și gospodar, care a atras numai în acest mandat fonduri nerambursabile pentru investiții în comuna sa de peste 9 milioane de euro”, a spus Șoldan.



El a spus că împreună cu primarul Vasile Șuleap s-a întâlnit cu aproximativ 200 de locuitori din Grămești, la căminul cultural, a cărui reabilitare și modernizare au făcut obiectul unuia dintre proiectele primarului care, între realizări poate enumera modernizarea drumurilor, a iluminatului public, înființarea rețelei de gaz, extinderea rețelei de distribuție a apei și a rețelei de canalizare, investiții în educație, construcția unei săli de sport și a unei grădinițe etc.

„Îl cunosc pe Vasile Șuleap de aproximativ 12 ani. Este unul dintre primarii valoroși pe care îi am în echipa mea, echipă alături de care vreau să reduc decalajele dintre județul Suceava și alte județe ale țării. În aceste județe, președinții de consilii județene nu și-au construit capital electoral la hore, pe toloacă, întrecându-se în studii de fezabilitate, smulgând foarfece pentru a tăia panglici și a se lăuda cu munca altora, împărțind lumină sau bătând toaca.  Nu neg că „omul lor” este foarte priceput în acest rol, însă pentru acest post de vornicel este suficientă o funcție la Centrul Cultural Bucovina, nu una de președinte de consiliu județean. Președintele de consiliu județean trebuie să aibă o echipă puternică alături de care să construiască o strategie de atragere de fonduri europene, de modernizare a infrastructurii rutiere pe tot teritoriul județului, de dezvoltare a fiecărei localități – nu în funcție de culorile politice ale primarului – de a aduce investitori și de a crește oferta pe piața muncii din județ.

Sunt multe lucruri de pus la punct în județul nostru, dar înainte de toate avem nevoie de o schimbare de viziune, de mentalitate dacă vreți, la nivelul conducerii județene.

E nevoie de o viziune tânără și de o echipă puternică.

Nu de un conducător care le știe pe toate, de la pus pavele la condus mocănița”, a spus Gheorghe Șoldan care a transmis locuitorilor că 9 iunie va fi și „Ziua Schimbării”


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version