Acasă Politica Gheorghe Șoldan, în fața a sute de localnici din Ipotești: 9 Iunie...

Gheorghe Șoldan, în fața a sute de localnici din Ipotești: 9 Iunie trebuie să fie Ziua Schimbării


Intră acum și în grupul de

Candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat, joi seara la o întâlnire cu locuitorii ai comunei Ipotești, una dintre comunele cu cele mai mari bugete din județ, care are o administrație care nu a performat în ultimii ani.

„Ipotești are o administrație care nu a perfomat în ultimii ani. Nu o spun doar eu, ci și miile de suceveni care trec zilnic pe acolo sau care și-au construit case în Ipotești. O simplă căutare pe Facebook cu “Ipotești” va dezvălui numeroase videoclipuri ale unor jurnaliști locali, realizate în ultimii ani, care ilustrează lucrările de mântuială efectuate în comună”, a spus Gheorghe Șoldan.



Alături de echipa PSD Suceava Gheorghe Șoldan s-a întâlnit la Ipotești cu candidatul PSD la funcția de primar al comunei, Sorin Tofan, în vârstă de 55 de ani, și cu aproximativ 250 de localnici care sunt doar o parte din oamenii nemulțumiți de modul în care este administrată comuna aflată la câțiva pași de municipiul reședință de județ.

Sorin Tofan a fost primar la Ipotești între 2016 și 2019, a amintit Șoldan care spune că știe că principalul său obiectiv a fost educația: a modernizat școala gimnazială și a construit două grădinițe la standarde europene și că tot în acel mandat a reușit să se ocupe și de o parte din drumuri și să implementeze cu succes bazinele cu apă potabilă și să extindă cu kilometri întregi rețele de apă, canal și gaz.

„După toți acești ani, l-am convins să vină în echipa mea și să dezvoltăm împreună județul. El, Ipoteștiul, eu, alături de ceilalți primari din echipa mea, restul localităților”, a spus Șoldan.

Potrivit acestuia, Sorin Tofan , fost sportiv de performanță, este căsătorit de 33 de ani și are două fete.

„Își dorește să continue munca din mandatul încheiat în 2019 și să aducă normalitatea la Ipotești. Pentru că la câțiva pași de municipiul Suceava e normal să ai apă, canal, gaz și asfalt. Și apoi începi să desenezi autostrăzi și să prinzi fluturi. Pentru Ipotești, pentru județul Suceava, 9 Iunie trebuie să fie Ziua Schimbării”, a transmis, cu încredere, Gheorghe Șoldan


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version