Gheorghe Flutur anunță că a început turnarea asfaltului pe drumul județean Mălini-Borca: Este unul din cele mai complexe trasee pe care îl finanțează CJ Suceava, care face legătura între Valea Moldovei și Valea Bistriței prin Obcina Stânișoarei


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că se ține de cuvânt în ceea ce privește drumul județean Mălini-Borca finanțat de Consiliul Județean Suceava și că marți a s-a început prin turnarea primului strat de asfalt.

„Firma care construiește acest drum a început să toarne, efectiv, primul strat de asfalt”, a spus Flutur. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a stabilit un calendar de execuție a lucrărilor astfel că în luna mai vor fi turnați 9 km din cei 14 km ai drumului, urmând ca în luna iunie să se toarne primul strat pe aproape toată lungimea drumului.

„Mai sunt de refăcut câteva poduri și podețe, dar în cea mai mare parte patul drumului este pregătit pentru asfaltare”, a spus Flutur.

El a arătat că este unul din cele mai complexe trasee pe care îl finanțează CJ Suceava, care face legătura între Valea Moldovei și Valea Bistriței prin Obcina Stânișoarei.

„Intrăm în al doilea an de când se lucrează la construcția acestui drum. Cei din județul Neamț au venit deja cu drumul până sus, noi am avut acum câțiva ani un litigiu pe teritoriul județului Suceava cu o altă firmă de construcție, dar l-am rezolvat, iar anul acesta până în toamnă și această porțiune de drum va fi finalizată”, a declarat președintele CJ Suceava.

Totodată, Gheorghe Flutur a declarat că CJ Suceava pregătește un program amplu pentru Mălini în noul Program Operațional Regional 2021-2027.

„Este vorba de legătura municipiului Fălticeni prin Horodniceni, Cornu Luncii și Mălini și modernizarea acestui drum, construirea unui pod nou peste apa Moldovei, între Cornu Luncii și Malini, lărgirea drumului din Mălini, consolidarea celorlalte poduri până la pârtia de schi Pojorâta, dar și modernizarea tronsonului de drum de la Gura Humorului, Capu Câmpului, Valea Moldovei, legătura cu Mălini”, a explicat președintele Flutur.

El a menționat că aceste drumuri merg spre autostrada Unirii A8 la Borca și mai departe la Poiana Largului, unde urmează să treacă traseul autostrăzii spre Ardeal.

„În felul acesta, ne propunem ca stațiunea turistică de interes local Mălini să devină stațiune turistică de interes național, să încurajăm construcția de noi cabane și spații de cazare, precum și să încurajăm schimburile economice între județul Suceava și județele Neamț și Harghita. În felul acesta zona poate deveni una dintre cele mai atractive și pitorești din România”, a spus președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a precizat că se lucrează intens în acest moment și pe celelalte șantiere din județ.

„Se lucrează pe DJ Codrii Seculari – Slătioara – Câmpulung Moldovenesc, s-a terminat de asfaltat pe DJ de la Fântânele, se lucrează pe Valea Brodinei, drumul care urmează să lege Brodina de Moldovița, iar de joi începem ultimul tronson de drum care urmează să fie asfaltat spre punctul vamal Ulma”,  a mai declarat Gheorghe Flutur.

CMF 21240015


Intră acum și în grupul de