Intră acum și în grupul de
Ea a postat recent pe pagina sa de Facebook o fotografie în care Radu Valahu o ridică cu o singură mână. Intitulată sugestiv “Valahu ridică Bucovina”, poza a strâns deja câteva sute de like-uri.
Potrivit presei, Radu Valahu, care a participat duminică la Cupa Bucovinei la skandenberg de la Rădăuţi, a avut, spre deosebire de alte dăţi, un alt fel de antrenament înaintea concursului, el punându-şi muşchii în funcţiune după ce a ridicat-o cu o singură mână pe senatoarea PNL Steliana Miron, care a fost invitată să dea startul competiţiei.
„Este un eveniment important pentru Rădăuţi, având în vedre faptul că la el participă unul dintre cei mai buni sportivi în domeniu, Radu Valahu. I-am văzut forţa când m-a ridicat cu o singură mână ca pe un fulg,iar eu cred că va câştiga competiţia”, a declarat presei Steliana Miron.