Bogdan Vladau: „Sucevencele sunt cu totul si cu totul de aur!”


Intră acum și în grupul de

La finele săptămânii îndrăgitul cântăreț Bogdan Vlădău s-a aflat la Suceava unde a prezentat un eveniment unic de fashion, un concurs de frumusețe masculină.

bogdan vladau divos

Mister Divos Moldova 2014 a reunit 19 tineri din toată zona Moldovei, iar marea surpriză pregătită de organizatori a fost venirea lui Bogdan Vlădău în calitate de prezentator.

Deși a fost pe tot parcursul serii în centrul atenției, Vlădău s-a arătat foarte degajat și apropiat de public, a făcut fotografii și a discutat cu fanii, iar concurenților de la Mister Divos le-a transmis numai încurajări.

Reporterii NewsBucovina.ro au discutat în exclusivitate cu Bogdan Vlădău după încheierea concursului de frumusețe masculină, acesta având numai impresii bune despre organizare și despre câștigători: „Mie îmi plac foarte mult genul acesta de evenimente și inițiative. Mă bucur că Doru (n.r. Doru Mocanu, organizatorul evenimentului) e unul dintre puținii oameni din România care face astfel de evenimente și e păcat că nu sunt mai dese competițiile. Personal mi-a plăcut foarte tare. A câștigat cel care a trebuit”, a spus Vlădău.

El a mai susținut că participanții la Mister Divos Moldova sunt exemple demne de urmat de către ceilalți bărbați pentru că promovează un stil de viață sănătos, au mai multă grijă de ei, sunt atenți la ceea ce mănâncă și fac sport.

În ceea ce privește sexul frumos, la eveniment, Vlădău le-a impresionat pe doamne și domnișoare cu apariția sa de senzație, îmbrăcat într-un tricou negru și cu o geacă de piele tot neagră, cu mânecile ridicate și cu tatuajul în formă de triunghiuri, la vedere.

Întrebat ce părere are despre sucevence, Vlădău a ținut să specifice: „Sucevencele sunt cu totul și cu totul de aur!”

În plan muzical, până la sfârșitul acestui an Bogdan Vlădău va lansa un nou album. El le-a transmis cititorilor NewsBucovina.ro să stea cu ochii pe el, să facă sport, să asculte muzică bună, să fie atenți ce mănâncă și să nu înceteze să creadă în visele lor.


Intră acum și în grupul de