Intră acum și în grupul de
Fiul cel mare al regretatei cântăreţe Anca Parghel nu a atins celebritatea la acelaşi nivel ca mama lui, însă are şanse să se afirme ca tată de fete. Ciprian Parghel se pregăteşte să devină părinte pentru a treia oară. El mai are două fete cu două femei, scrie Libertatea.ro.
Potrivit sursei citate, povestea de iubire dintre Irina Sârbu (32 de ani) şi Ciprian Parghel (38 de ani) pare desprinsă dintr-un roman. Irina, femeia care i-a cucerit inima lui Ciprian, este, la fel ca şi mama lui, solistă de jazz.
“Anca Parghel a fost, pentru mine, nu numai un model, ci şi o bună prietenă. Am învăţat foarte multe de la ea. A fost ca o a doua mea mamă”, a mărturisit Irina Sârbu, care a intrat în al doilea trimestru de sarcină.
Cotat în oraş, pe vremuri, ca un mare crai, fiul Ancăi Parghel a fost cucerit de vocea, dar şi de frumuseţea Ozanei Barabancea.
Se vede treaba că el este atras de fostele eleve ale mamei sale, pentru că şi Ozana, dar şi Irina au luat lecţii de canto de la Anca Parghel, solista care a încetat din viaţă în urmă cu patru ani.
“Este adevărat că suntem împreună şi avem o relaţie. Avem, în primul rând, un lucru în comun care ne leagă: muzica. Ţin la Irina pentru că este un om deosebit. Sunt convins că acum mama e fericită, acolo, în Ceruri, că suntem împreună”, a declarat Ciprian pentru Libertatea.ro.
În august, Irina şi Ciprian vor deveni părinţii unei fetiţe, care va purta numele de Ana, deşi Parghel evită să îşi asume oficial rolul de tată. În 2007, Ciprian Parghel divorţa de Virginia, cu care are o fată de 10 ani. În urmă cu şase ani, din relaţia lui cu Monica Leonte a venit pe lume şi Eva Antonia.
Acum, Ciprian se pregăteşte să devină iar tată şi să schimbe scutece, însă nu dă semne că ar dori să legalizeze relaţia cu Irina Sârbu.
Anca Parghel s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, în 1957, a urmat cursurile liceului de muzică din Iași, apoi pe cele ale Conservatorului. A predat canto, pian și improvizație la liceul de muzică din Suceava, în București, la Conservator, și, începând cu 1980, a predat diferite ateliere în Belgia, Bruges, în Germania (Honnover, Ravensburg, Leipzig Conservatory, Munchen, Oldenburg), în Marea Britanie (Silsoe and Cleolaine Workshops) și în Republica Moldova (la Chișinău).
Cântăreaţa, care s-a stins din viaţa în anul 2008, va rămâne în inimile celor care au iubit-o, iar pentru generațiile ce vor urma va fi un simbol.
Vezi şi:
Anca Parghel nu va muri niciodată la Câmpulung
Intră acum și în grupul de