Știi care sunt pericolele la care te expui dacă nu te exfoliezi corect? Citește ACUM 4 riscuri!




Secretul frumuseții oricărei femei stă în îngrijirea corespunzătoare a pielii. Pielea este cel mai mare organ al corpului si este alcătuită din apă, săruri minerale, proteine, colagen și fibre de elastină. Dacă nu există probleme grave de sănătate, aceasta se regenerează la fiecare 28 de zile. Acest proces de regenerare a pielii se traduce prin migrarea celulelor moarte către suprafață unde formează un strat cornos, care se exfoliază și cade în permanență. Aceste celule se îmbibă în porii pielii, împreună cu sebumul secretat de glandele sebacee și apar comedoanele (punctele negre). Aici poți interveni și, prin exfoliere, poți ajuta pielea să scape mai repede de aceste probleme, înainte să invadeze porii. Deși exfolierea este un proces cosmetic esențial pentru sănătatea și frumusețea pielii, ca orice procedură cosmetică, trebuie efectuată după anumite reguli pentru a nu cădea în cealaltă extremă și a provoca răni.

Iată câteva lucruri de bază despre modul corect în care ar trebui să-ți exfoliezi pielea și posibilele probleme care pot apărea:

Pregătirea tenului pentru exfoliere

Înainte de a începe procesul de exfoliere, este obligatoriu să-ți pregătești pielea. Mai întâi, trebuie să îndepărtezi de pe față orice urme de farduri și fond de ten. Apoi, este recomandat să-ți speli fața cu un gel de curățare a tenului pentru a îndepărta toate impuritățile rămase în urma demachierii.

Exfoliere mecanică sau chimică?

Există două metode prin care îți poți exfolia pielea singură, la tine acasă, fără a apela la ajutorul profesioniștilor. Una dintre ele este varianta mecanică. Aceasta presupune eliminarea celulelor moarte cu ajutorul măștilor de față, ce conțin particule abrazive. Cea de-a doua metodă presupune o exfoliere chimică și se poate face folosind creme sau măști pe bază de compuși chimici – acizi alfa hidroxy (AHA), derivați din substanțe naturale și acizi beta hidroxy (BHA), ce conțin molecule solubile în ulei.

Tipul tenului și procesul de exfoliere

Pentru ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor tale, produsele pentru exfoliere trebuie întotdeauna alese în funcție de tipul tenului. Tenul gras este mereu mai greu de îngrijit, așadar exfolierea acestui tip de piele trebuie să fie făcută cu produse pe bază de acizi beta hidroxy (BHA), ce pătrund în profunzimea porilor și înlătură impuritățile în totalitate. Pentru cel sensibil, se recomandă folosirea produselor de exfoliere mai blânde, adică a enzimelor în locul acizilor, pentru a evita iritarea pielii. Tenul uscat are și el nevoie de îngrijiri speciale. În acest sens, se recomandă folosirea cremelor exfoliante organice și a produselor cosmetice puternic hidratante.

Când poate deveni periculoasă exfolierea?

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci pentru a nu avea niciun fel de problemă este să ții cont de nevoile tipului tău de piele și să alegi gomajul potrivit pentru tine. De asemenea, nu trebuie să exagerezi cu această procedură. După fiecare exfoliere, la nivelul pielii, începe procesul natural de regenerare, care este destul de complex. Din acest motiv, tenul normal trebuie exfoliat de cel mult 2-3 ori pe lună, cel sensibil o dată la patru săptămâni, iar cel gras o dată pe săptămână. Orice exagerare în acest sens va duce la deteriorarea barierei naturale de protecție a pielii și la apariția iritațiilor, a petelor solare sau a descuamărilor. Un alt detaliu esențial despre exfoliere este că nu se recomandă persoanelor care au orice fel de afecțiuni cutanate la nivelul feței – eczeme, acnee, leziuni, inflamații, cuperoză etc.

În concluzie, exfolierea este eficientă și benefică doar dacă nu o practici prea des. Nu uita să folosești apa micelară după exfoliere și să aplici o cremă hidratantă, pentru revigorarea tenului. (S.O.C.)

sursa foto: pixabay.com

loading...