Lotul Olimpic de Canotaj al României a plecat în siguranță, cu un avion charter, în cantonament în Italia


Intră acum și în grupul de

Lotul Olimpic de Canotaj al României, format din 64 de persoane, dintre care 56 de sportivi, a plecat ieri spre Piediluco (Italia). Sportivii vor continua acolo cantonamentul până la primăvară, atunci când vremea va permite reluarea antrenamentelor la Complexul Sportiv Național Snagov. Delegația României a călătorit in Italia cu o cursă charter Tarom, care le-a fost rezervată în exclusivitate. 

„Mulțumim companiei Tarom pentru tot sprijinul acordat în acest an dificil. Toți sportivii au fost testați înainte de plecare și ne-am dorit ca deplasarea lor să se facă în deplină siguranță, iar un avion charter era cea mai viabilă soluție. Tarom ne-a fost alături și de această dată, așa cum s-a întâmplat și la Campionatele Europene, dar și în primăvară, când sportivii au revenit de urgență în România din cantonamentul din Italia de iarna trecută”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

Canotorii români vor petrece și Sărbătorile de iarnă în cantonement. Ei se pregătesc intens pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor, unde România are deja 7 bărci calificate.

„Sportivii și întreg Lotul României se va afla în izolare în Italia. Doar ei au acces în baza de pregătire. Este avelași loc în care s-au pregătit în ultimii doi ani. Sunt condiții foarte bune. Au alături până și un bucătar român pentru că vor petrece acolo Sărbătorile și e normal ca măcar de bucate tradiționale să se bucure”, adaugă Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

România a reușit să califice 7 bărci la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Noul sezon competițional va debuta în perioada 9-11 aprilie, la Varese (Italia), acolo unde se va desfășura Campionatul European. Apoi, pe 13-15 mai, va avea loc regata olimpică de calificare de la Lucerna (Elveția). Acolo va încerca România să califice ultimele bărci pentru Jocurile Olimpice.


Intră acum și în grupul de