Acasă Monden Sandalele, atracția verii. Cum le alegem corect?

Sandalele, atracția verii. Cum le alegem corect?


Intră acum și în grupul de

Vara ne îmbie să lăsăm pantofii și adidașii să stea la odihnit în dulap, în timp ce noi ne eliberăm picioarele în sandale colorate și confortabile. Iar fiecare sezon de vară vine cu noutățile sale și asta face ca oferta disponibilă să fie una din ce în ce mai variată și, totodată, asta înseamnă alegeri mai greu de făcut.

Ca să îți găsești mai ușor perechea potrivită de sandale, cu care să te bucuri de restul zilelor de vară, ți-am pregătit acest mic ghid, plin cu sfaturi utile înainte să începi căutările.



În primul rând, nu îți pierde răbdarea atunci când cauți sandale noi, există atât de multe modele încât nu trebuie să faci niciun compromis. Dar poate cel mai bun sfat este să te lași inspirată de propriul stil vestimentar. Dacă de obicei abordezi un stil mai elegant și îți place să porți tocuri, îndreaptă-te pentru o pereche de sandale dama din piele, le gasesti pe Emag, confortabile și de calitate, cu un toc mediu și mai lat. Și uite așa vei reuși să treci prin zilele caniculare de vară și confortabilă, și elegantă.

Dacă ai un stil mai casual, chiar spre sport, poți opta cu încredere pentru o pereche cu talpă plată. Vara aceasta se poartă sandalele de tip „statement” cu talpă mai groasă. Ele vor aduce un aspect deosebit oricărei ținute, fie că alegi să le porți cu o rochiță vaporoasă sau cu un pantalon din blug.

Dacă ești undeva între stiluri, poți alege niște sandale nude sau în culori discrete, cu talpă ortopedică micuță sau cu talpă plată, care vor aduce ținutelor tale o completare frumoasă, dar subtilă.

Iar dacă ești stilul foarte creativ și îți place să îți exprimi personalitatea cât se poate de mult prin hainele pe care le porți, alege sandale în culori cât mai puternice și astfel le poți transforma chiar în piesa de rezistență și atracția principală a ținutei tale.

Desigur, nu doar stilul este important atunci când îți alegi sandalele, ci și scopul lor, adică unde plănuiești să le porți. Dacă ai planuri de vacanță, unde vei face plimbări lungi și cauți o pereche de sandale care să îți asigure confort toată ziua, alege o pereche cu talpă joasă, din materiale cât mai confortabile, recomandabil să reziste la apă. Dacă, în schimb, cauți o pereche de sandale pentru o ocazie specială, precum o petrecere sofisticată, o seară de cocktailuri cu prietenele sau chiar o nuntă, îți recomandăm să alegi sandale de la Emag cu toc înalt și barete mai subțiri. Astfel, îți vei completa ținuta cu mult rafinament iar piciorul tău va avea și el un aspect mai subțire și mai elegant.

Și, pentru că am menționat de forma piciorului, să știi că este un alt aspect pe care te încurajăm să îl iei în calcul atunci când îți alegi o pereche nouă de sandale. Ca să fie cât mai confortabile la mers și să nu îți provoace diverse leziuni și disconfort, e bine să alegi o talpă pe dimensiunea potrivită. Așa că atenție la calapod atunci când alegi și ai grijă să faci măsurătorile corecte, mai ales dacă îți cauți sandalele pe magazinele online. Fie că ai un picior mai lat sau mai îngust, e important ca sandaua să se muleze perfect pe forma piciorului tău. Și, dacă nu ești foarte sigură pe alegeri, există și modele de sandale cu barete reglabile, cu benzi cu cataramă și chiar cu șireturi, astfel încât să le poți regla după propriul plac, nevoi și confort.

Îți mai recomandăm și să alegi materiale de înaltă calitate, precum pielea, care este un material atât rezistent, cât și care permite piciorului tău să respire foarte bine, un lucru atât de important pe timp de vară. Mai mult, dacă alegi materiale de calitate, te vei bucura de perechea aleasă pentru mai multe sezoane la rând.

Așadar, alege în funcție de stilul tău personal, de ocazia cu care le porți, dar fă-ți și măsurătorile potrivite și, astfel, cu siguranță vei reuși să găsești o pereche care să îți și completeze bine ținutele, dar să te mențină și în confort.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version