Ebook-ul lui Catalin Botezatu a batut la vanzari biografia lui Steve Jobs

Cătălin Botezatu a organizat sâmbătă o întâlnire cu jurnalistele din presa mondenă și nu numai în incinta magazinului său din Cocor. A fost singura zi pe care designerul și-a putut-o aloca în întregime unui astfel de eveniment, el fiind toată luna martie plecat din București.

De la prezentările de pe scenele internaționale, de la Paris, New York și Moscova, Cătălin Botezatu a ajuns în București pentru a le povesti jurnalistelor invitate în magazinul din Cocor, prin intermediul cărții audio lansate de curând, despre momente din viața sa, necunoscute publicului larg.

“Am vrut să facem o lansare strict pentru fetele din presă în magazinul Cocor, care a susținut și promovat acest proiect al meu și al Monicăi Vlad, pentru că luna martie a fost luna lor. Am dorit să le dăruiesc acest audiobook, care este un produs premium. Nu este doar o carte citită de o voce frumoasă, ca cea a lui Gabriel Duțu, ci are și muzică, efecte sonore pe pasajele citite de mine.

Succesul pe care primul roman despre viața mea l-a avut ne-a determinat să scoatem cartea pe suport audio, iar recent, am scos-o și in format ebook, așa că poate fi descărcata pe telefoanele smart, tabletele de toate tipurile, laptop, computer. Am avut cereri de la românii de peste hotare care o doreau, dar le era greu să și-o procure. Am avut supriza ca la două săptămâni de când se putea descărca de pe www.dol.ro să bată la descarcari biografia lui Steve Jobs, ceea ce ne-a flatat. În iarnă va apărea și al doilea volum, care sperăm să fie la fel de bine primit ca și primul”, a declarat designerul.

Sursa: Click.ro