Intră acum și în grupul de
Comunicat de presă
Şi pentru că românul e mai deştept decât japonezul, mai talentat decât americanul, mai iubăreţ decât italianul şi mai fin decât francezul, balul a fost şi de această dată o reuşită totală. Miresele s-au înghesuit ca fetele mari la măritiş, vampirii au fost şi ei prezenţi, nimic nefiind mai în vogă zilele astea decât vampirii; moartea a dat şi ea târcoale cu coasa, noroc cu ceva poliţişti şi pistolari ai vestului sălbatic. Viitorul, prezentul dar mai ales trecutul n-au reprezentat niciun mister pentru pirandele care au umplut sala. Nu au lipsit nici figurile celebre din showbizul autohton. O descătuşare de forţe demnă poate de un carnaval celebru ca acela din Veneţia, o seară reuşită, cu concursuri diverse, de costume, de dans cu portocala, de limbo dans, cu muzică şi mai ales cu distracţie.
Balul Mascat de la Colegiul „Alexandru cel Bun” a devenit deja o tradiţie şi este aşteptat în fiecare an de elevii de la specializările din cadrul profilului tehnologic pentru tot ceea ce acesta le oferă. Este vorba despre posibilitatea de a-şi folosi creativitatea şi imaginaţia, despre competiţie, despre implicare şi distracţie.
Prof. Luminiţa Brînduşa Cîmpan şi prof. Ştefania Cecilia Miron Popescu, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului