De ce nu poartă încă numele marelui istoric literar o stradă importantă, biblioteca sau Centrul Cultural al orașului în care și-a petrecut ultimii ani ai vieții?
Vineri, 16 octombrie, voi reveni la Gura Humorului pentru lansarea romanului meu Școala de Gangsteri, la Biblioteca Orășenească. Este o întâlnire cu literatura și cu cititorii, dar și un prilej de a aduce în atenția comunității o întrebare care mă preocupă de multă vreme: cât de bine ne cunoaștem valorile culturale și ce facem pentru ca memoria lor să nu dispară?
Mă gândesc la Constantin Loghin, marele cărturar al Bucovinei, profesorul și istoricul literar care și-a legat numele de cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc, iar ultima parte a vieții a petrecut-o la Gura Humorului, după ce istoria dramatică a secolului trecut l-a transformat în refugiat din Bucovina ocupată.
Pentru mine, acest subiect are și o semnificație familială profundă. Constantin Loghin a fost unchiul regretat al soției mele, Corina, cea care și-a petrecut anii de grădiniță în perioada 1958-1961 în casa lui Constantin Loghin. El s-a ocupat îndeaproape de educația ei la o vârstă fragedă și receptivă, a făcut-o să iubească poezia și a învățat-o tainele unei dicțiii bune (visa să o vadă cândva actriță…). Dincolo de această legătură de familie, însă, consider că personalitatea sa merită să fie cunoscută și recunoscută de mult mai mulți oameni decât cei care îi întâlnesc astăzi numele în lucrările de specialitate.
Un cărturar care a păstrat vie memoria Bucovinei
Născut în 1892, Constantin Loghin a făcut parte din generația de intelectuali care au înțeles că o cultură nu poate supraviețui fără școală, fără cărți, fără cercetare și fără transmiterea conștientă a memoriei colective.
A fost profesor de limba română și latină la Cernăuți, istoric literar, publicist și autor de manuale. A desfășurat o activitate culturală remarcabilă, fiind implicat în viața Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și devenind primul președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, înființată în 1938.
Numele său este legat, înainte de toate, de două lucrări de referință: Istoria literaturii române din Bucovina, 1775–1918, publicată la Cernăuți în 1926, și Istoria literaturii române de la începuturi până în zilele noastre, apărută în același an.
Prima dintre acestea nu este doar un inventar de autori și opere. Ea reprezintă o cercetare a literaturii bucovinene în legătură cu evoluția culturală și politică a provinciei, recuperând contribuția generațiilor de scriitori, profesori și oameni de cultură la dezvoltarea literaturii române.
Într-o provincie marcată de schimbări istorice, de transformări politice și de întâlnirea unor culturi diferite, o asemenea lucrare a însemnat un efort de recuperare și organizare a memoriei culturale. Constantin Loghin a înțeles că trecutul literar al Bucovinei nu trebuie lăsat pradă uitării și că el aparține patrimoniului cultural românesc în ansamblul său.
Opera sa a fost analizată și de cercetarea academică recentă. Studiul Elenei Pașcaniuc, publicat în 2021 în Analele Bucovinei, revistă a Institutului „Bucovina” al Academiei Române, îi examinează contribuția intelectuală și rolul în cultura interbelică.
Un destin frânt de istorie, încheiat la Gura Humorului
Pentru a înțelege pe deplin semnificația numelui său, trebuie să privim și destinul omului Constantin Loghin.
A fost profesor la Cernăuți, oraș în care și-a desfășurat o parte esențială a activității didactice și culturale. Războiul și schimbările de frontieră l-au obligat să părăsească nordul Bucovinei. A cunoscut refugiul, despărțirea de locurile în care se formase și destrămarea unei lumi culturale căreia îi dedicase ani de muncă.
A predat la București și la Timișoara, iar ultimii ani ai activității sale didactice i-a petrecut la Gherla. După pensionare, s-a stabilit la Gura Humorului, unde a murit în februarie 1961.
Orașul vostru de astăzi este, așadar, legat de sfârșitul unui destin intelectual și de drama unei generații de bucovineni obligați să-și părăsească locurile natale.
Nu trebuie să transformăm această suferință într-o simplă notă biografică. Ea ne amintește că patrimoniul unei comunități nu este alcătuit numai din clădiri, monumente și peisaje, ci și din oamenii care au dat sens istoriei sale.
Constantin Loghin a venit la Gura Humorului ca un om căruia istoria îi luase o parte din lumea sa. A rămas însă ceea ce fusese întotdeauna: un intelectual pentru care cultura și educația reprezentau forme de continuitate.
O comunitate care oferă adăpost unui om de cultură trebuie să aibă grijă ca, după dispariția lui, să nu-i ofere și uitarea.
Ce ar putea face Gura Humorului?
Adresez această întrebare autorităților locale, Consiliului Local Gura Humorului, conducerii Centrului Cultural și, în mod special, doamnei Corina Vâzdoagă, directoarea Bibliotecii Orășenești.
Nu formulez un reproș, ci o propunere pe care o consider demnă de atenția unei comunități care își respectă trecutul.
Cred că a sosit timpul ca Gura Humorului să găsească o formă concretă de omagiere a lui Constantin Loghin.
În primul rând, biblioteca orășenească ar putea purta numele său. Mi se pare una dintre cele mai potrivite forme de recunoaștere: un istoric literar și profesor, care și-a dedicat viața cărților și educației, ar deveni astfel un reper pentru generațiile de cititori care îi trec pragul. Biblioteca ar putea organiza anual o întâlnire dedicată istoriei literare a Bucovinei și personalităților sale.
În al doilea rând, dacă există condițiile și oportunitatea administrativă necesare, o stradă importantă din oraș ar putea primi numele Constantin Loghin. Ar fi un gest de vizibilitate publică, prin care memoria sa ar ieși din cercul restrâns al specialiștilor și ar intra în viața cotidiană a comunității.
O altă posibilitate ar fi ca Centrul Cultural Gura Humorului să-i poarte numele sau să găzduiască un program permanent dedicat personalităților culturale care au trăit, au creat ori și-au încheiat viața în acest oraș.
Nu este necesar ca toate aceste propuneri să fie realizate simultan. Important este să existe o inițiativă, o dezbatere publică și voința de a transforma recunoașterea simbolică într-un proiect concret. Denumirea unei instituții sau a unei străzi trebuie, desigur, să urmeze procedurile legale și hotărârile autorităților competente.
O datorie față de cărți și față de generațiile viitoare
În calitate de scriitor și artist vizual, cred că memoria culturală nu trebuie să rămână doar în paginile dicționarelor, în arhive sau în studiile specialiștilor. Ea trebuie să aibă un loc vizibil în spațiul public și să fie transmisă tinerilor prin gesturi simple, dar durabile.
Dacă vorbim despre educație, despre lectură și despre rolul bibliotecilor într-o societate modernă, este firesc să ne întoarcem și spre oamenii care au construit, prin muncă și perseverență, temeliile culturii noastre.
Constantin Loghin este unul dintre acești oameni.
Nu cerem nimănui să inventeze o glorie locală. Gloria există deja, consemnată în cărți și confirmată de cercetarea istorică. Ceea ce lipsește este recunoașterea ei publică, la locul care i-a fost ultimul cămin.
Vineri voi veni la Biblioteca Orășenească din Gura Humorului pentru a vorbi despre romanul Școala de Gangsteri. Dar mi-aș dori ca întâlnirea cu literatura contemporană să fie și un prilej de reflecție asupra unei alte cărți, mult mai vechi, scrise printr-o viață întreagă de muncă: cartea culturii bucovinene pe care Constantin Loghin a încercat să o salveze de la uitare.
Poate că nu există un loc mai potrivit pentru a începe această discuție decât o bibliotecă.
Și poate că nu există un omagiu mai potrivit pentru un mare cărturar decât ca numele său să fie așezat pe frontispiciul unei instituții în care oamenii continuă să citească, să învețe și să descopere lumea.
Gura Humorului are prilejul de a transforma o pagină uitată a istoriei sale într-un reper de identitate culturală.
Sper ca autoritățile locale, instituțiile de cultură și cetățenii orașului să primească această propunere ca pe o invitație la dialog și să găsească împreună forma prin care Constantin Loghin va primi locul pe care îl merită în memoria comunității.
Pentru că un oraș nu devine mai bogat doar prin ceea ce construiește, ci și prin valorile pe care alege să nu le uite.
Constantin Severin
Scriitor și artist vizual
Fondator al Expresionismului Arhetipal
