Ioan Balan:”Când vrei să construieşti e bine să te sfătuieşti şi cu partenerii înainte să iei hotărâri”


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, Ioan Bălan a cerut liberalilor să nu mai tergiverseze procesul de fuziune dintre PDL și PNL și să se reunească cât mai curând posibil la o ”masă rotundă” pentru a pune la punct toate detaliile unificării dreptei din România.

„Cred că de acum negocierile ar trebui să se desfăşoare la o masă rotundă pentru că a trecut vremea discuţiilor purtate de o parte şi de alta a mesei”, a explicat deputatul Ioan Bălan, vicepreședinte al PDL pe regiunea de NE dar și coordonator al fuziunii pe aceeași regiune.

ioan balan 1

Parlamentarul sucevean este de părere că proiectul fuziunii PNL-PDL trebuie să continue, fiind prea important, şi chiar dacă prin decizia privind denumirea formaţiunii rezultate PNL a bulversat acest proces, nu există drum de întoarcere, poziţiile urmând să fie armonizate.

El a arătat că în cadrul Congresului PNL s-au rezolvat unele probleme legate de fuziune, dar că au fost, în acelaşi timp, şi hotărâri care au bulversat proiectul, cum ar fi decizia ca numele partidului rezultat să rămână PNL.

„Când vrei să construieşti, cred că e bine să te sfătuieşti şi cu partenerii înainte să iei hotărâri care ar putea să bulverseze proiectul de fuziune. Cred că lucruri sensibile, cum ar fi acela de a păstra denumirea unuia şi tot ce ţine de o singură parte, bătute în cuie prin decizie a Congresului, nu prea arată că cele două părţi negociază”, a spus vicepreşedintele PDL.

El a arătat că însă că lucrurile mai pot fi armonizate pentru că acest proiect de fuziune şi de constituire a unui puternic partid de dreapta în România este mult prea important.

„Eu cred că acest proiect, de realizare a unei construcţii politice cu o miză extrem de importantă, nu atât pentru partid, cât pentru ţară, va continua, iar lucrurile vor fi armonizate. Odată pornit acest proiect el trebuie să funcţioneze pe principiul: „Înainte, că înapoi podul e rupt!”. Nu cred că există drum de întoarcere”, a mai spus deputatul Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de