ALEGERI PREZIDENTIALE 2014: A inceput procedura de selectie a presedintilor birourilor electorale


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a finalizat listele cu jurişti şi persoane cu o reputaţie bună din rândul cărora, prin tragere la sorţi, vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Pe cele două liste au fost înscrise 1.445  persoane din care 208 jurişti şi 1.237 persoane cu bună reputaţie în comunitate.

Deoarece în judeţ pentru alegerile din luna noiembrie 2014 sunt delimitate 553 de secţii de votare, numărul celor înscrişi este suficient pentru a asigura necesarul de 1.106 persoane.

Listele au fost semnate de către prefect şi preşedintele tribunalului şi vor fi înaintate vineri 3 octombrie a.c. spre avizare Autorităţii Electorale Permanente.

După obţinerea avizului prevăzut de lege, listele de propuneri vor fi înaintate Tribunalului Suceava, care în data de 23 octombrie 2014 va proceda la desemnarea prin tragere la sorţi a persoanelor care vor îndeplini funcţia de preşedinte sau locţiitor al birourilor electorale ale secţiilor de votare, conform Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014.

Instituţia Prefectului –judeţul Suceava a distribuit către unităţile administrativ teritoriale din judeţ publicaţiile cu delimitarea, numerotarea şi localurile secţiilor de votare, pe care primarii sunt obligaţi să le aducă la cunoştinţa publică până vineri 3 octombrie 2014.

Campania electorală debutează în noaptea de joi 3 octombrie a.c. spre vineri la ora 00.00 şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7.00, în dimineaţa zilei de 1 noiembrie 2014.

Primarii unităţilor administrative teritoriale au stabilit prin decizie până la data de 27 septembrie a.c. locurile speciale pentru afişajul electoral.stampila vot 2012

      În cadrul videoconferinţei de joi cu ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea a fost prezentat Planul general de măsuri în domeniul ordinii şi siguranţei publice privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României, care stabileşte principalele responsabilităţi şi măsuri ce revin MAI.

„Organizarea cu corectitudine a alegerilor prezidenţiale este prioritatea numărul unu în acest moment. Este obligaţia Institutiei Prefectului si a Ministerului Afacerilor Interne să garanteze pentru desfăşurarea procesului electoral conform prevederilor legale.

Ministerul Afacerilor Interne va fi prezent, prin structurile sale, la toate acţiunile publice care se vor desfăşura în această perioadă pentru a preveni posibilele incidente”, a declarat prefectul Florin Sinescu.

 


Intră acum și în grupul de