Ardeleanu: “Fac un apel catre toti cei care cred in democratia reala sa voteze in turul al doilea cu garantul statului de drept – Klaus Iohannis”

“Klaus Iohannis este preferatul sucevenilor în cursa pentru Cotroceni”, a declarat, luni, deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, după ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile prezindenţiale în municipiul Suceava în primul tur de scrutin.

Potrivit parlamentarului democrat-liberal, sucevenii au dat duminică un vot pentru democrație, pentru justiția independentă, pentru parcursul european al României, dar și pentru păstrarea identității Bucovinei.

Ardeleanu a ţinut să sublinieze într-o postare pe blogul său că sucevenii s-au situat, astfel, în rândul votanților din marile orașe ale României, printre care și capitala Moldovei, Iași, dar și alături de o mare parte din diaspora românească crunt lovită la acest prim tur al alegerilor prezidențiale.

sanda maria ardeleanu

„Nu putem rămâne indiferenți la marea minciună a lui Victor Ponta și <<mândria lui de a fi român>> care echivalează cu atacul nedemocratic la un drept constituțional, acela de a vota.

Fac un apel către toți cei care cred în democrația reală să voteze în turul al doilea cu garantul statului de drept – Klaus Iohannis”, a transmis deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu.

În municipiul Suceava, candidatul ACL Klaus Iohannis a câştigat cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând 36,55 la sută din voturi, iar candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta a fost votat de 33,55 la sută dintre alegătorii din municipiul reşedinţă de judeţ.