Flutur participa, luni, la discutiile restranse din PNL privind procesul de fuziune PNL-PDL


Intră acum și în grupul de

Senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur, secretar general al PNL, se află în echipa de negociere din conducerea noului PNL care va stabili, luni, paşii pentru continuarea fuziunii dintre PNL şi PDL.

Flutur Balan Harsovschi PNL sigla (1)

Echipelor de negociere ale PNL şi PDL se vor reuni, luni dimineaţa, în format restrâns pentru a stabili modul în care va continua procesul de fuziune la nivel local, dar şi agenda politică a noului PNL în acest an.

În cadrul întâlnirii se vor stabili criteriile şi modul în care se va asigura conducerea organizaţiilor locale ale noului PNL format prin fuziunea PNL cu PDL.

Totodată, urmează să se decidă şi modul în care se va acţiona în cazul membrilor liberali care sunt la conducerea unor instituţii de stat ca urmare a alianţei dintre PSD şi PNL şi care nu au fost încă înlocuiţi.

Gheorghe Flutur declara recent că îşi doreşte ca anul 2015 să fie unul al desăvârşirii fuziunii la temelie, în structurile din teritoriu.

„Vrem să intrăm în linie dreaptă cu pregătirea anului electoral pentru 2016. Pe 5 ianuarie voi participa la şedinţa din Comisia de unificare a partidelor şi vom stabili parcursul”, a explicat Flutur.

 


Intră acum și în grupul de