Ion Lungu dupa ce viceprimarul PSD Gavril Varvara a fost destituit: Nu e o tragedie

Consiliul Local Suceava a decis, vineri după amiaza, în şedinţă extraordinară, să-l destituie pe viceprimarul PSD, Gavril Vârvara, astfel fiind anunţată o nouă majoritate funcţională în jurul PNL.

Astfel, 14 consilieri din cei 20 prezenţi la şedinţa de vineri au votat pentru destituirea lui Vârvara.

Cei şase consilieri locali PSD au părăsit şedinţa considerând că proiectul de demitere a viceprimarului nu poate fi discutat într-o şedinţă extraordinară.

sedinta CL Suceava

De fapt, grupul PSD şi-a arătat şi o latură ostilă la adresa primarului Ion Lungu, care până de curând era considerat un partener, mai ales că Lungu a demisionat din PDL pentru a se alătura campaniei PSD pentru candidatura lui Victor Ponta la funcţia de preşedinte al României.

În timpul şedinţei, consilierul PSD Eugen Girigan, i-a atras atenţia lui Lungu, care a explicat că proiectul de hotărâre privind mutarea Seminarului ortodox în sediul Colegiului Tehnic „Petru Muşat” este pentru o situaţie de forţă majoră, că în acest caz trebuia convocată o şedinţă „de îndată” a CL şi nu una extraordinară.

Atitudinea PSD vine după ce consilierii locali social-democraţi au constatat că majoritatea pe care se bazau- care a fost constituită cu sprijinul direct al lui Ion Lungu şi în baza OUG 55/2014, ce a permis migrarea politică a aleşilor locali, declarată însă neconstituţională- a dispărut, iar consilierii care au părăsit PDL sau PNL, votează alături de PNL şi nu de PSD cum era de aşteptat.

Oricum, cei mai prietenoşi dintre consilierii locali erau cei care au demisionat din partidele pe listele cărora au candidat şi care sunt în situaţia să-şi piardă mandatele pentru că ordonanţa de guvern care a permis migraţia e neconstituţională.

lucian harsovschi (1)

Astfel, după ce grupul PSD a acţionat ca unul al unui partid de opoziţie, părăsind sala, cei 14 consilieri locali rămaşi la şedinţă au votat cu unanimitate toate proiectele de pe ordinea de zi.

În aceste condiţii, viceprimarul Gavril Vârvara a fost destituit, iar în locul lui a revenit pe funcţia de viceprimar, Lucian Harşovschi, care a mai deţinut funcţia aceasta în mandatul 2008-2014.

Deşi politic înfrânt, Ion Lungu a avut puterea să spună „Doamne Ajută!” după alegerea lui Lucian Harşovschi.

El a mulţumit public lui Vârvara, pentru colaborarea pe care au avut-o, viceprimarul demis fiind însă în concediu.

Secretarul Consiliului Local, Ioan Ciutac, a explicat că destituirea viceprimarului va intra în vigoare doar după ce i se va aduce la cunoştinţă oficial, iar numirea noului viceprimar se va putea face doar după acest moment.

Primarul Ion Lungu şi-a exprimat speranţa că noua majoritate să fie una funcţională şi că va mai avea de lucrat un an.

„Noua majoritate să fie una funcţională, să putem face ce am promis sucevenilor. Asta e democraţia, nu trebuie să fie o tragedie”, a conchis Ion Lungu.

Săptămâna trecută, co-preşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, declarat că până acum primarul Ion Lungu a tot căzut în picioare în urma deciziilor pe care le-a luat, dar că acum, după ce s-a alăturat PSD „a căzut în genunchi şi acolo va rămâne”.

lucian harsovschi si ioan balan (3)

„Lungu, dacă a înţeles să facă gestul să plece din echipa care l-a făcut primar, e problema lui. Dacă a înţeles să sprijine pe cei din PSD, e tot alegerea lui. Dar el a făcut lucruri care nu se fac, a făcut presiuni asupra consilierilor PDL să părăsească partidul şi unii au demisionat”, a spus Bălan.

Liderul liberal a apreciat că dacă Ion Lungu a „căzut totdeauna în picioare, acum e în genunchi şi în genunchi rămâne”.

 

El a mai spus că şi în cazul lui Ion Lungu liberalii vor intenta acţiune în instanţă prin care să se constate încetarea mandatului de primar.

 

Bălan a spus că în relaţia cu Ion Lungu nu el este cel care a stricat ceva pentru a fi nevoit să repare şi nu a exclus să se mai întâlnească în politică cu Ion Lungu.

 

„Cu siguranţă nu ne vom întâlni cu Ion Lungu în proiectul alegerilor din 2016”, a spus Bălan.