Partidul Verde Suceava reclamă că în Păltinoasa s-a tăiat pădurea pe un versant şi tot acolo se continuă operaţiunea “gazele de şist”

Partidul Verde Suceava a sesizat, duminică, printr-un comunicat de presă, că în comuna Păltinoasa s-a tăiat pădurea de pe un versant, existând pericol de inundaţii în cazul ploilor torenţiale, dar că tot în aceeaşi comună se fac prospecţiuni pentru gaze de şist.

În comunicatul semnat de Dan Acibotăriţă se arată că  în localitatea  Păltinoasa a fost tăiată pădurea de pe un versant, iar acest lucru poate să ducă la alunecări de teren și chiar inundații, atunci când ploile sunt mai de durată.

prospectiuni gaze 1

”Tot în această mândră localitate suceveană îi întâlnești pe cei de la firma Prospecțiuni. Căutând binențeles gaze de șist, iar cablurile acestora sunt întinse pretutindeni. Am fost martori la scene când anumite persoane s-au împiedicat de cablurile firmei de prospecțiuni”, arată Acibotăriţă.

El arată că nu se ştie cât va dura operațiunea „gazele de șist” în județul Suceava, dar modul în care a fost organizată, din punctul nostru de vedere, al vezilor suceveni, este o batjocoră la adresa populației.

„Pe cei de la Prospecțiuni îi găsești pe câmp, bătătorind arătura suceveanului, îi mai găsești pe uliță, împedicând circulația, iar ușor, ușor îi poți găsi și prin casele oamenilor”, se mai arată în comunicat.