(VIDEO) Orest Onofrei: „Ponta se fofilează și se ascunde după votul majorității din Parlament. Astăzi, majoritatea din Parlament nu mai reprezintă majoritatea românilor”

Aproximativ trei sute de liberali au protestat vineri, 12 mai, în fața Prefecturii Suceava, cerând demisia premierului Victor Ponta. Acțiunea protestatarilor a coincis și cu momentul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură din Parlamentul României.

Printre protestatari s-au aflat primari, consilieri județeni și locali ai PNL, dar și fostul prefect al Sucevei, Orest Onofrei.

Acesta s-a arătat profund jignit de faptul că protestatarii au fost ținuți la distanță de forțele de ordine, nevând acces pe treptele din fața Palatului Administrativ.

protest PNL (27)

„Este pentru prima dată de la Adrian Năstase când suntem nevoiți să stăm în țarc. Niciun Guvern de la Adrian Năstase nu și-a permis să restrângă atât de tare dreptul de a manifesta, din frică, cu siguranță nu este o precauție. Eu mă simt profund jignit de țarcul care ni s-a făcut aici și nu trebuia așa ceva și jandarmii nu cred că trebuiau să asculte ceea ce șeful lor Oprea, mâna dreaptă a premierului Ponta, a dispus. Nu suntem nici agresivi, nici periculoși, nu suntem nici drogați. Manifestăm pașnic, poate prea pașnic”, a declarat Orest Onofrei.

Referitor la moțiunea de cenzură depusă de opoziție în Parlament prin care s-a făcut referire la voturile românilor din străinătate, Onofrei a declarat că actualul Guvern i-a împiedicat pe români să-și exercite un drept fundamental al democrației. Totodată, fostul prefect al Sucevei a arătat că din cauza guvernării PSD, la Rădăuți nu există nici primar, nici secretar și nici Consiliu Local.

protest PNL (42) orest onofrei

„Dreptul de vot este cel mai important drept al unei democrații. Furtul dreptului de drept este o crimă împotriva democrației. Guvernul Ponta refuză să facă alegeri și lasă o țară întreagă fără reprezentare parlamentară. Foarte multe locuri de parlamentari sunt libere și refuză să facă alegeri, refuză să facă alegeri în foarte multe județe unde nu mai au reprezentare, refuză să facă alegeri în multe localități care au rămas fără primari, unele chiar fără Consiliu Local. Avem chiar în județ, exemplul de la Rădăuți, nu mai avem în țară un asemenea exemplu, unde tot din vina PSD, Primăria nu are nici primar, nici secretar, nici Consiliu Local. Deci, a împiedica acest drept este o crimă împotriva democrației, cu atât mai mult, a împiedica dreptul de vot a celor peste trei milioane de români care lucrează afară, români care sunt cei mai mari investitori străini în România”, a mai spus Onofrei.

În aceste condiții, Onofrei a opinat că premierul Ponta trebuie să urmeze exemplul omologului său din Republica Moldova și să își dea demisia.

„Premierul trebuie să își asume răspunderea și să își dea demisia. Dacă în Republica Moldova s-a putut pentru mai puțin, eu cred că în România Ponta dacă mai are un minim de demnitate poate să o facă. El se fofilează și se ascunde după votul majorității din Parlament. Astăzi, majoritatea din Parlament nu mai reprezintă majoritatea românilor. Eu cred că asta trebuie să îi dea de gândit, iar mai devreme sau mai târziu Guvernul pică”, a mai susținut Orest Onofrei.

Mai mult, fostul prefect a punctat faptul că actualul Guvern este lipsit de legitimitate pentru că Victor Ponta a fost desemnat premier de o altă majoritate, dar și faptul că Guvernul nu mai reprezintă cetățenii României.

„Dacă ne uităm la sondajele de opinie, majoritatea populației spune că acest Guvern nu îi reprezintă. O majoritate încropită din adunătură de pe stradă și din ce a mai rămas din USL nu cred că e legitim să rămână, cu atât mai mult faptul că acest Parlament a fost ales după o lege care a distorsionat complet voința populației”, a mai arătat Orest Onofrei explicând că trebuiau făcute alegeri anticipate imediat după alegerile din 2012 sau după alegerile prezidențiale din 2014.

La rândul său, secretarul general al Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, Viorel Seredenciuc, a declarat că acțiunea de protest a fost pentru susținerea moțiunii de cenzură din cauza abuzurilor comise de PSD la alegerile prezidențiale din 2014, dar și a faptului că votul prin corespondență este refuzat de PSD.

protest PNL (39) viorel seredenciuc

„Tema moțiunii este legată de votul din străinătate din noiembrie anul trecut când un număr foarte mare de români nu a putut să voteze din cauza proastei organizări, dar s-a dovedit că nu din cauza proastei organizări, ci a intenției de a nu-i lăsa să voteze. De asemenea, ceea ce se întâmplă în acest an, votul prin corespondență este refuzat de majoritatea PSD care îl amână la nesfârșit astfel încât la un moment dat probabil nu va mai putea fi aplicat pentru alegerile parlamentare din 2016”, a spus Seredenciuc.

El a mai spus că atitudinea lui Ioan Rus, fostul Ministru al Transporturilor, explică faptul că PSD-ul consideră românii cetățeni de rang inferior.

„Atitudinea unui ministru din Guvernul Ponta, o atitudine recentă, a dovedit clar că PSD-ul consideră românii cetățeni de rang inferior, cu copii golani acasă și neveste prostituate. Dați-mi voie să spun că totul a fost făcut cu intenție și dacă nu va cădea acest Guvern situația se va repeta”, a mai declarat Viorel Seredenciuc.

Protestul  peneliștlor suceveni a durat circa 45 de minute, pe tot parcursul acțiunii fiind scandate lozinci de genul: „Plagiator, ți-e frică de popor”, „Jos Guvernul Ponta”, „Pinochio – Pinochio”,   „Premierul cercetat pentru furtul de la stat”, „Nu mai vrem nici un pic/prim-ministru bolșevic”, „Ponta, nu uita/România nu-i a ta” sau „Nu plânge Ponta”.

Vezi AICI mai multe fotografii de la acțiunea de protest a liberalilor suceveni.