Deputaţii Galan şi Cioată au semnat protocolul de înfiinţare a ALDE Suceava

Deputaţii Constantin Galan şi Cezar Cioată, primul de la PLR şi al doilea de la PC, au semnat protocolul de fuziune şi înfiinţare a ALDE şi la Suceava.

Potrivit unui comunicat de presă cei doi vor ca Alianța Liberală  și Democratică Europeană-ALDE filiala  Suceava,  să fie consolidată ca a  treia  forță  politică a  județului, „o forță  etică  de centru, a clasei  de  mijloc, a  acelora  care lucrează  în serviciul public, a  întreprinzătorilor  din  toate  sectoarele  economiei,  a practicienilor  profesiilor  liberale,  a românilor pentru care libertatea  individuală  este pusă  cu adevărat în valoare  prin asumarea  activă  a  responsabilităților   pentru  propriul  destin,  pentru soarta comunității  și prosperitatea  națiunii”.

alde galan cioata (6)

Din punctul  de vedere  al  ALDE Suceava, România  are nevoie astăzi  de două lucruri  esențiale:  liberalism  si democrație.

Astfel, pentru  liberalism  înseamnă  asigurarea libertăților  cetățenești, înseamnă  economie de piață, taxe  mai mici  și locuri de  muncă  bine plătite, iar democrația  nu poate  exista  fără  valori  de bază: libertate, dreptate  și  egalitate  în  fața  legii,  transparență, toleranță, competiție dreaptă, egalitatea  șanselor  și  egalitatea  în  drepturi.

alde galan cioata (2)

„ALDE filiala Suceava, prin cei doi  copreședinți, Constantin Galan și  Cezar  Cioată,  a declarat  că noua  formațiune   care a  rezultat  în urma  fuziunii dintre Partidul  Conservator și  Partidul Liberal  Reformator  a  intrat  în febra organizării in teritoriu  prin   constituirea  organizațiilor  locale precum și pregătirea  listelor cu candidaturi pentru primari, consilieri locali  și județeni   în toate  cele 114 UAT-uri ale județului”, se arată în comunicat.