Acasă Politica Băişanu îşi face sondaj de primar în PNL pentru a-l folosi când...

Băişanu îşi face sondaj de primar în PNL pentru a-l folosi când va negocia intrarea în UNPR


Intră acum și în grupul de

Ultimele acţiuni ale deputatului Alexandru Băişanu fac parte dintr-o strategie a acestuia de a-şi salva cariera politică prin intrarea în UNPR, sau în cel mai rău caz în ALDE, au declarat surse politice care susţin că Băişanu va încerca să preia conducerea organizaţiei sucevene a UNPR şi să devină candidatul comun PSD-UNPR la funcţia de primar al Sucevei.

Această variantă a fost luată în calcul deja de mai mulţi membri din conducerea PSD Suceava care cred însă că liderii PSD Suceava vor avea puterea să oprească o asemenea candidatură.



Liderii PSD sunt îngrijoraţi că „circul” pe care îl face Băişanu în PNL acum se va transfera înaintea alegerilor locale în alianţa PSD-UNPR şi fac tot posibilul şi susţin pe toate căile ca Băişanu să fie candidatul liberal la funcţia de primar al Sucevei pentru că va fi uşor de învins.

Rămas însă singur în partid, fapt dovedit şi de voturile date aproape în unanimitate în structurile de conducere ale noului PNL împotriva susţinerilor sale, Alexandru Băişanu a înţeles că va trebui să găsească un refugiu politic în cel mai scurt timp, iar structurile politice vizate sunt UNPR şi în ultimă fază ALDE, în condiţiile în care copreşedintele ALDE Suceava, Cezar Cioată, va părăsi formaţiunea.

Potrivit surselor citate, ceea ce se vede acum ca o competiţie internă în PNL Suceava pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar este folosită de Alexandru Băişanu pentru a avea o bază pentru negocierile viitoare cu UNPR unde ţinteşte să preia conducerea organizaţiei judeţene.

Astfel, după ce liderul UNPR Suceava Cătălina Vartic, a fost îndepărtat şi a fost numit în această funcţie senatorul traseist Mihai Neagu care a trecut de la PC la UNPR apoi la PSRO şi înapoi la UNPR, deputatul Alexandru Băişanu a identificat o posibilitate de a prelua preşedinţia acestei organizaţii şi ar dori ca UNPR să meargă în alegeri pe liste comune cu PSD, iar el să fie candidatul comun la funcţia de primar al Sucevei în situaţia în care PSD Suceava nu va reuşi să-şi impună candidatul în cadrul negocierilor.

Confirmarea că Băişanu are o altă agendă decât cea a PNL este aruncarea pe piaţă a unui sondaj halucinant în care el este prezentat ca viitor primar.

Cifrele pe care nici măcar Alexandru Băişanu nu le crede, în condiţiile în care la ultimele alegeri la care PNL a candidat singur pe liste la Suceava a făcut un modest scor de 7 procente, sunt de fapt prezentate pentru a-i folosi în negocierile cu UNPR pentru a arăta că are potenţial să fie ales primar, susţin sursele citate.

În toate celelalte organizaţii PNL din ţară unde sunt competiţii locale pentru desemnarea candidatului liberal la alegerile locale, candidaţii aşteaptă rezultatele sondajului de opinie comandat de partid pentru că este singurul care are relevanţă.

Chiar Băişanu a recunoscut în conferinţa de presă că doar sondajul comandat de PNL va fi cel luat în calcul, dar nu a putut explica de ce şi-a comandat el un alt sondaj de opinie.

alexandru baisanu

Sondajul a fost făcut după o altă „chiflă mediatică”, cea a intrării Sucevei în competiţia Capitală Culturală Europeană, proiect propus în urmă cu trei ani de Matei Vişniec, dar reluat acum, politicianist, de Băişanu, care participă la evenimente culturale maxim trei minute, cât să fie filmat de televiziunea de familie.

„Când Băişanu face un anumit gest, trebuie să te uiţi în cu totul altă parte pentru că interesele lui sunt altele”, a declarat un fost apropiat al deputatului.

Acţiunile lui Băişanu sunt doar pentru a impresiona lideri politici superficiali şi prea puţin interesaţi de ceea ce se întâmplă în Suceava din UNPR sau ALDE de la Bucureşti pentru că Băişanu ştie foarte bine că tandemul PNL, Gheorghe Flutur la Consiliul Judeţean Suceava-Ioan Bălan la Primăria Suceava, este pe primul loc în toate sondajele de opinie.

Baişanu, care a ajuns în funcţii publice numite, de subprefect PUR şi prefect al PNL şi a obţinut funcţii de vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi deputat cu sprijinul major al PSD, nu a lăsat nimic notabil în urmă.

Nici măcar un proiect de lege pe care l-a iniţiat în 2013 privind declararea Zilei Bucovinei în 28 noiembrie, trecut prin Senat cu sprijinul lui Gheorghe Flutur nu a reuşit de trei ani să-l pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

 

Deputatul Alexandru Băişanu a transmis, ulterior aparţiei acestui articol, un mesaj în care susţine că articolul comunică „o serie halucinantă” de neadevăruri care aduc atingere imaginii sale publice şi politice.

El a solicitat dreptul la replică pentru a prezenta un punct de vedere, iar redacţia i-a confirmat că aşteaptă acest punct de vedere pentru a fi publicat.

Vă prezentăm integral poziţia deputatului Alexandru Băişanu transmisă printr-un drept la replică

 

„Domnule Mihai Chira,

V-am solicitat acest drept la replică pentru că cel mai recent articol publicat pe site-ul dumneavoastră care mă are drept subiect încalcă flagrant dreptul oricărui cetățean la imagine publică. Suita de neadevăruri din articolul “Băișanu și-a făcut sondaj de primar în PNL pentru a-l folosi când va negocia intrarea în UNPR”, care se dorește a fi o relatare cel puțin dubioasă a unor informații la care pretindeți că aveți acces, manipulează cu bună știință un public care are dreptul la o informare corectă din partea tuturor canalelor media. Pentru o informare obiectivă a cititorilor dumneavoastră, fac următoarele precizări:

  1. Sunt membru PNL și co-președinte al PNL Suceava.
  2. Mi-am exprimat public dorința de a candida la Primăria Suceava din partea PNL, aspect care este ABSOLUT nenegociabil, indiferent care ar fi dorințele celui pe care-l slujiț
  3. Nu am avut nicio discuție cu niciun membru UNPR sau PSD sau oricare alt partid despre plecarea mea din PNL. Orice altă ipoteză pe acest subiect este exclusă. Din acest moment, orice alt enunț similar, neînsoțit de dovezi clare în acest sens, va face subiectul unei plângeri în instanță.
  4. Sondajul de opinie realizat de compania Majoritas reflectă realitatea și diferența care mă separă de contracandidatul meu, 9.2 procente în favoarea mea.
  5. Campania media, finanțată de unii oameni politici și implementată de personaje ca dumneavoastră, îmi întărește convingerea că trebuie să iau atitudine împotriva tuturor celor care au manipulat cetățenii Sucevei timp de 25 de ani. Voi face tot ce este omenește posibil ca cel care vă comandă și finanțează linșarea mea mediatică să nu ajungă să decidă destinele zecilor de mii de oameni din acest municipiu.

 

Închei prin a vă sugera cu maximă seriozitate să vă reevaluați poziționarea față de limbajul dumneavoastră jurnalistic. Manipularea publică este un instrument extrem de periculos și poate genera confuzii regretabile în rândurile unor comunități supuse cu mult cinism unor asemenea campanii de dezinformare.

Deși vă era la îndemână să dați un simplu telefon pentru verificarea pretinselor informații din articolul menționat mai sus, dumneavoastră ați preferat să lansați în spațiul public minciuni, denigrări și false ipoteze doar pentru a intra definitiv în grațiile celui pe care-l slujiți. Constat cu tristețe că onoarea și deontologia dumneavoastră profesională valorează foarte puțin și poartă, asemenea oricărui produs de consum, coduri de bare inscripționate la vedere!

În cazul în care apelul meu la obiectivitate va fi ignorat de către dumneavoastră, voi înțelege că eforturile mele pentru reflectarea adevărului au fost zadarnice și voi cere instituțiilor abilitatea să reașeze pe temelii sănătoase modulul de comunicare publică utilizat de newsbucovina.ro.

 

Vă mulțumesc!

Deputat Ștefan Alexandru Băișanu

Co-președinte PNL Suceava”

 

”Am publicat acest drept la replică în integralitate deși conține neadevăruri și o serie de aprecieri nefondate.

Rolul presei, ceea ce deputatul B.A. ar trebui să știe, este de a desluși și a prezenta public resortul intern al acțiunilor oamenilor publici. Demersul jurnalistic al NewsBucovina a fost generat de faptul că deputatul a comandat un sondaj de opinie, în condițiile în care partidul din care face parte, în câteva săptămâni, va realiza un sondaj care va conta.

Sondajul telefonic al dlui B.A., așa cum și el a recunoscut în conferință de presă, nu va fi luat în calcul sub nici o formă de conducerea PNL. Întrebarea firească era: Cui folosește? De ce să faci un sondaj cu o lună înainte de a fi realizat cel care contează?

La care, mai multe surse politice credibile, din mai multe partide, unii chiar foști apropiați ai dlui B.A. au explicat rolul și rostul acestui demers al deputatului PNL.

Un demers jurnalistic care ăncearcă să afle de ce se fac anumite acțiuni și găsește posibile explicații nu poate și nu aduce atingere imaginii publice a respectivei persoane.

Atingere imaginii publice aduc exact faptele sale.” –  Mihai Chira.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version