Deputatul Constantin Galan anunţă că parlamentarii suceveni vor cere Guvernului alegeri parţiale la Rădăuţi

Copreşedintele ALDE Suceava, deputatul Constantin Galan, a declarat, marţi, că „susţine” situaţia de la Rădăuţi şi a anunţat că în această săptămână parlamentarii de Suceava vor decide să ceară Guvernului să organizeze alegeri parţiale pentru Consiliul Local Rădăuţi.

daniel constantin, mocanu si galan

El a spus că parlamentarii urmează să se întrunească vineri şi să ceară „printr-un act” Guvernului alegeri pentru Consiliul local din Rădăuţi astfel încât să se poată face rectificarea bugetară şi să fie desemnat un viceprimar cu atribuţii de primar.

Prezent la conferinţa de presă, ministrul Agriculturii, copreşedinte ALDE, Daniel Constantin, nu a putut confirma că Guvernul va decide organizarea de alegeri pentru Consiliul local.

El a spus doar că Ministerul de Interne este cel care trebuie să găsească soluţii legale pentru ca situaţia din Rădăuţi să fie soluţionată.

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a cerut Guvernului să organizeze alegeri parţiale la Rădăuţi pentru că, în caz contrar, nu se pot plăti salariile medicilor sau ale cadrelor didactice, nu se pot da autorizaţii de construire sau nu poate funcţiona Comisia locală de fond funciar.

El a cerut parlamentarilor suceveni să vină vineri la Prefectură să discute şi să găsească o soluţie care să fie susţinută în faţa Guvernului.